Bentițe croșetate (I)

Bentițe croșetate (I)

@ Melania Comănescu, loc. Vadu Paşii, jud. Buzău
Dragii mei,
Bine v-am regăsit! Toamna îşi face simțită prezența. Grădina ne-a bucurat cu bogate roade şi am umplut cămara cu diverse conserve. Deşi aceste preocupări îmi ocupă mare parte din timp, reuşesc să-mi fac timp şi pentru croşetat, pentru a face o bucuriei fiicei mele, Andreea.
Deoarece Andreea are părul lung, preferă să-l poarte strâns în coc rulat pe o bentiță şi de aceea i-am croşetat mai multe modele divers colorate. La început am lucrat bentițe uşoare din plasă de lănțişor şi când am văzut că le îndrăgeşte mult, am căutat modele mai atrăgătoare, pe care le-am croşetat cu model plin în partea de sus a capului, iar către ceafă le-am cusut o bucată de elastic pentru a rula părul şi, prins astfel, părul este şi aranjat frumos, şi nici nu se mai încurcă. Vă prezint câteva modele pe care Andreea le-a îndrăgit mult şi le-a purtat mai des.
• La bentița cu „punctul de crocodil” (fir alb), am început lucrul croșetând 6 puncte de lanț pe care le-am unit în cerc şi apoi am croşetat 3 ochiuri de lanț, 7 picioruşe normale,  2 ochiuri de lanț, 8 picioruşe normale, 2 ochiuri de lanț şi 2 picioruşe mari – de două ori pe croşetă – separate de un ochi de lanț. Pe aceste ultime picioruşe se începe următorul rând, lucrând în acelaşi mod circular, iar micile cercuri ce compun acest model se suprapun. Eu am lucrat 17 puncte şi la capete am cusut o bucată de elastic.

Bentițe croșetate
Foto: ahiva personală

Bentița cu flori roz am început să o croşetez cu un lanț mai lung, apoi am întors lucrul şi am prins în lanțul de bază un picioruş normal, obținând astfel un mic cerc pe care am lucrat prima floare astfel: am făcut un lanț de 6 ochiuri, apoi pe acest lanț am făcut în fiecare spațiu câte un picioruş neterminat, adică am păstrat pe croşetă cele 6 bucle şi pe care le-am eliminat luând pe croşetă câte o buclă şi trecând-o prin fiecare buclă de pe croşetă. Petala realizată am prins-o pe micul cerc cu un picioruş orb. Am mai făcut încă 6 petale în acelaşi mod, apoi am trecut la altă floare. După ce am croşetat 8 ochiuri de lanț, am făcut cerculețul, pe care am început să croşetez micile petale, una câte una, până am terminat toată floarea. Am croşetat şi bentițe cu 3, 5 sau 7 flori, în funcție de firul folosit şi toate au fost apreciate.
Vezi continuarea articolului aici!

Distribuie articolul pe: