Iarna este un anotimp pretențios pentru cei care locuiesc la casă. O mulțime de lucruri din curte au nevoie de protecție împotriva zăpezii și a gerului, ceea ce îl determină pe proprietar să își petreacă mare parte din timp acordându-le atenție specială. Dacă te afli în aceeași situație, probabil știi cât este de stresant și de enervant întregul proces. În plus, nimănui nu-i place să stea prea mult afară, în frig, rezolvând astfel de treburi. Din fericire, poți face câteva investiții pentru casă care îți vor permite să fii mai relaxat și să treci prin anotimpul rece fără a întâmpina prea multe probleme. Uite ce îți poți achiziționa pentru a avea o iarnă mai ușoară, cu mai puțină muncă prin curte și cu mai mult confort: Freză de zăpadă Principalul inamic care îți invadează curtea pe timp de iarnă este, bineînțeles, zăpada. Aceasta se așterne, de obicei, în straturi groase, blocându-ți porțile și împiedicându-te să îți desfășori activitățile de zi cu zi din curte. Așa că, de cele mai multe ori, apelezi la instrumente ieftine precum lopețile, pentru a îndepărta nămeții de zăpadă împrăștiați peste tot. Totuși, deszăpezirea cu ajutorul unei lopeți nu este chiar cea mai rapidă și mai ușoară procedură. De fapt, aceasta poate dura câteva ore bune și poate fi extrem de obositoare. Pentru a scăpa de grijă, îți poți investi banii într-o astfel de freză de zăpadă, care te eliberează de efortul depus atunci când se așterne un strat gros de zăpadă. În funcție de mărimea curții și de zonele pe care vrei să le deszăpezești, poți alege fie un model cu o singură lamă, care pătrunde și în cele mai greu accesibile părți din curte, fie un model cu două lame, care acoperă o suprafață mai mare și poate îndepărta chiar și gheața. Frezele de zăpadă sunt ușor de manevrat și, dacă le întreții cum trebuie, acestea pot rezista până la 10 ani. 2. Sistem subteran de irigare a gazonului Dacă ți-ai instalat în curte un sistem de irigare pentru gazon, probabil că iarna ești nevoit să îl demontezi, ca să nu înghețe, lucru care reprezintă încă o grijă în plus pentru orice proprietar. Din fericire, există sisteme subterane de irigare care te vor ajuta să eviți tot deranjul provocat de demontarea unui sistem obișnuit pe timp de iarnă. Pentru a-l proteja de îngheț, tot ce trebuie să faci este să îi instalezi niște valve automate de drenaj și nu vei mai avea niciodată probleme la acest capitol. În plus, un sistem subteran de irigare te scutește de strângerea și mutarea furtunurilor sau a aspersoarelor prin grădină, pentru a ajunge la anumite zone pe care trebuie să le uzi. 3. Umidificator Ai observat cum, iarna, aerul rece și uscat îți afectează în mod negativ pielea? De la descuamare, până la iritații, pielea ta poate suferi o serie de consecințe neplăcute din cauza expunerii la vremea urâtă de afară. Totodată, și sănătatea celorlalte organe poate fi afectată din aceleași motive. De exemplu, poți avea de-a face cu un gât uscat și cu un nas înfundat, lucruri care nu-i plac nimănui, mai mult ca sigur. Soluția pentru toate aceste neplăceri este un umidificator, o investiție care te va proteja de ele pe termen lung. Acesta poate ucide până la 99% din bacteriile și virusurile din casă, menținând, în același timp, un nivel optim de umiditate în aer pentru a te proteja de problemele enumerate mai sus. În plus, și plantele tale vor beneficia de acest tratament, rămânând sănătoase și puternice pe tot parcursul iernii. Dacă stai la casă, cunoști deja toate procedurile prin care trebuie să treci pentru ca gospodăria ta să rămână intactă pe timp de iarnă. Totuși, multe dintre acestea pot fi obositoare și îți pot consuma foarte mult din timp. Dar dacă faci câteva investiții inteligente, te poți descotorosi de multe dintre grijile respective. Astfel, iarna ta va fi mai ușoară, iar tu vei putea petrece mai mult timp cu cei dragi, fără să te mai îngrijorezi cu privire la integritatea gospodăriei. Tu ce investiție vei face iarna aceasta pentru casa ta? Sursă foto: Shutterstock/Copyright: Jo Ann Snover Distribuie articolul pe: