3 pericole ascunse care pândesc orice proprietar de casă și cum le previi

3 pericole ascunse care pândesc orice proprietar de casă și cum le previi

Crearea unui mediu în care familia ta să se simtă protejată și în siguranță ar trebui să fie primul lucru pe lista priorităților tale. Din fericire, există soluții simple la cele mai mari pericole care îi pândesc pe toți proprietarii de case.

  • Scurgerile de gaze

Exploziile cauzate de scurgerile de gaze reprezintă o problemă din ce in ce mai gravă, mai ales într-o țară ca România, unde instalațiile improvizate sunt aproape literă de lege. Practic, nu ești român adevărat dacă nu ai în locuință cel puțin o legătură la utilități făcută fără autorizație și fără ajutorul unui expert.

În aceste condiții, nu ar trebui să ne mai mire deloc faptul că, de la începutul lui ianuarie 2016 până în aprilie anul acesta, nu mai puțin de 14 imobile au fost afectate de explozii foarte serioase, soldate cu morți și răniți grav.

Poți preveni o explozie cu ajutorul unui detector de gaze, care se montează foarte ușor pe perete și monitorizează nivelul de gaz metan din atmosferă. Este o investiție modică, dar care te pune la adăpost de pericolul unei tragedii, mai ales dacă ai și o butelie.

Nu în ultimul rând, efectuează controale periodice ale instalației de gaz și apelează la profesioniști pentru orice intervenție, oricât de mică, la rețea.

  • Incendiile

În România se produc anual aproximativ 6.000 de incendii, mai ales în timpul nopții, se arată într-o statistică prezentată de Inspectoratul pentru Situații de Urgență la finalul anului 2017. Mai mult, la fiecare două zile, o persoană își pierde viața în urma unui astfel de incident.

Incendiile au provocat, în ultimii patru ani, 1.680 de victime, dintre care 639 au decedat. ISU a precizat că principalele cauze pentru producerea incendiilor sunt coșurile de fum defecte sau necurățate (32,9%), instalațiile electrice defecte sau improvizate (21,6%) și sistemele de încălzire a locuințelor defecte, improvizate sau nesupravegheate (12,9%).

Pentru a reduce riscul producerii unui astfel de incident poți instala un sistem de alarmă, care funcționează pe baza unor detectori de fum. Ia în considerare și achiziționarea unui extinctor, care să fie păstrat într-un loc ușor accesibil.

  • Intoxicațiile cu monoxid de carbon

Monoxidul de carbon sau ucigașul tăcut a făcut 73 de victime în 2016, 62 dintre acestea fiind la un pas de moarte, se arată într-un comunicat dat publicității de E.ON România. 11 dintre cele 73 de persoane intoxicate cu CO nu au mai putut fi salvate, din păcate.

56% dintre cazurile de intoxicație s-au petrecut în ultimele trei luni ale anului. Nu este o coincidență, pentru că incidența acestor cazuri e mai mare în sezonul rece, atunci când multe persoane încep să folosească aragazul ca sursă de încălzire. O altă cauză este utilizarea aparatelor care funcționează pe bază de gaze naturale și care sunt racordate defectuos la coșurile de evacuare a gazelor arse. Un sistem de evacuare neetanș sau înfundat reprezintă și el un pericol.

Pentru a evita astfel de situații, este bine să iei măsuri, mai ales odată cu debutul sezonului rece. Coșurile de evacuare trebuie verificate anual, de o firmă autorizată. De asemenea, trebuie să asiguri o ventilație corespunzătoare în încăperile unde funcționează aparate de încălzire alimentate cu gaz natural. Aparatele de încălzit care funcționează pe bază de flacără deschisă trebuie supravegheate mereu.

Pentru a monitoriza constant nivelul de monoxid de carbon din interiorul locuinței, este recomandată montarea unui detector.

Tu ce măsuri ai luat pentru a-ți pune casa la adăpost de primejdii?

 

Sursă foto: Shutterstock.com

 

Distribuie articolul pe: