4 modalități superbe de a-ți transforma bucătăria veche într-una admirată de toți invitații

4 modalități superbe de a-ți transforma bucătăria veche într-una admirată de toți invitații

 

O bucătărie amenajată corect te poate ajuta să economisești timp atunci când gătești și poate folosi și drept spațiu de petrecere a timpului liber, dar va fi și locul pe care oaspeții tăi îl vor admira îndelung.

Bucătăria modernă nu mai este doar un spațiu în care preparăm mâncarea și luăm masa. Ea a devenit o încăpere versatilă, în care ne bem cafeaua cu prietenii, ne uităm la televizor, vorbim la telefon sau răsfoim o revistă în timpul liber. Din acest motiv, funcționalitatea ei trebuie să fie cu atât mai mare, să avem suficient spațiu la dispoziție și să fie amenajată astfel încât să ne redea buna dispoziție. Stilurile clasice de design nu mai corespund de mult acestor cerințe, așa că, dacă te apuci de renovare, iată ce ar trebui să știi:

Alege un mobilier modern și funcțional

Mobilierul nou îți aduce avantajul depozitării inteligente, cu spații bine gândite. Ușile dulapurilor pot fi fabricate astfel încât să se deschidă în direcția cea mai utilă ție, rafturile pot fi montate fix la înălțimea de care ai nevoie și pot fi modificate astfel încât să încapă perfect în spațiul de care dispui. De asemenea, foarte populare sunt și bucătăriile cu insulă, care reproduc frumusețea unui living, dar păstrează funcționalitatea unei bucătării complet utilate. Iar când vezi astfel de imagini cu mobilier modern pentru bucatarie este greu să nu îți imaginezi cât de bine ar arăta locuința ta, dacă ai avea și tu astfel de piese compacte, lucrate manual, în funcție de dimensiunile încăperii. Închipuiește-ți cum ar fi să îți chemi prietenii la o cafea și la o tartă cu fructe într-un asemenea decor, să stați la povești și să te simți ca într-un local de lux.

Văruiește bucătăria într-o culoare plină de energie

Culorile ne influențează subconștientul, așa că, dacă petreci foarte mult timp într-o cameră, nu este exclus ca nuanța decorului să îți dea o anumită stare. Pe de altă parte, vei vrea să îți văruiești bucătăria într-o nuanță rezistentă la murdărie, care să nu se păteze imediat cum ai aprins aragazul. Acesta este și motivul pentru care tot mai mulți proprietari încep să evite clasicul alb, în favoarea nuanțelor de bej, gri, verde crud, bleu sau portocaliu.

Verdele și albastrul sunt nuanțe ideale pentru bucătărie, pentru că au un efect calmant și relaxant. Galbenul și portocaliul te vor umple de energie și îți vor stimula apetitul, în timp ce nuanțele de bej vor da un aspect luxos bucătăriei. Ferește-te în schimb de culori precum roșu sau violet. Roșul este percepută drept o culoare agresivă, care te neliniștește, în timp ce violetul îți taie pofta de mâncare. O schemă completă de culori mai găsești și în acest articol, împreună cu alte peste 100 de idei de amenajare a bucătăriilor în funcție de spațiul pe care îl ai la dispoziție, dar și pentru orice buzunar.

Folosește parchetul laminat în locul gresiei

Dacă înainte parchetul era evitat la amenajarea băilor și bucătăriilor, de teamă că se va umfla din cauza umezelii, acum există variante pentru a-l izola eficient. Parchetul laminat dă un aspect elegant unei bucătării și o transformă într-o cameră de zi, fiind foarte popular în ultimii doi ani. În plus, acesta nu are discontinuitățile gresiei, așa că pardoseala ta va avea un aspect mai curat și compact. Înainte de a-ți pune parchet în bucătărie, este bine să te asiguri că izolația de sub el este una cât mai eficientă. Cele mai bune soluții pentru izolații sunt spuma poliuretanică sau folia polietilenă, care nu rețin apa și previn infiltrațiile. Mai mult, vei fi surprins să descoperi că există modele de parchet special concepute pentru bucătării sau băi, lăcuite și tratate împotriva umflării.

Pune în valoare lumina cu draperiile potrivite

Lumina naturală poate face orice încăpere să arate mai bine, iar bucătăria nu face excepție. Dacă ai ferestre mari, cel mai bine le poți pune în valoare cu niște rame albe și draperii sau jaluzele într-o culoare deschisă. Foarte bine arată nuanțele de ivoire, bleu, crem sau roz, care vor adăuga o pată de culoare reconfortantă în bucătăria ta și un aer de primăvară întregii locuințe. Cele mai potrivite sunt materialele subțiri, vaporoase, care permit luminii să treacă prin ele.

Tu cum plănuiești să îți redecorezi bucătăria? Care dintre sfaturile noastre ți se pare cel mai util?

 

Sursă foto: Shutterstock/Copyright: Jaroslav Francisko

Distribuie articolul pe: