5 motive pentru care ar trebui să îți cumperi un fotoliu de masaj

Dacă până acum, un fotoliu de masaj propriu, disponibil acasă, părea un țel îndepărtat pentru mulți dintre români, în ultimii ani, din ce în ce mai mulți au descoperit motivele pentru care este bine să investească într-un asemenea aparat.

Fie ca ne place sau nu, pentru destui dintre noi nu e tocmai confortabil să ne dezbrăcăm în fața altei persoane, darămite să o lăsăm să ne și atingă. Pe lângă asta, nici ședințele nu sunt tocmai ieftine și rar țin mai mult de o oră. Dacă mai punem la socoteală și programările din ce în ce mai dificil de găsit la un salon de calitate și drumul până acolo și înapoi, s-ar putea să ne lăsăm păgubași. Sunt doar câteva dintre motivele pentru care din ce în ce mai mulți oameni își caută un fotoliu de masaj ieftin, pe care să îl poată folosi în intimitatea casei, fără așteptat pe hol, fără jena de a te dezbrăca în fața cuiva și fără nervii din traficul până la salon.

Economisești bani

Un fotoliu de masaj ieftin pare o investiție serioasă la prima vedere pentru că necesită un stoc de bani, însă pe termen lung această investiție se amortizează destul de repede dacă iei în calcul ședințele scutite de la saloanele profesioniste, drumul până la sediile acestora și înapoi, dar, mai ales, timpul pierdut pe drum. În plus, nu ai limită de timp, îl poți folosi cât vrei tu, în cele mai variate moduri.  

Ai parte de terapie complexă la tine acasă

Beneficiul evident al unui fotoliu de masaj este terapia în sine asupra corpului. Mișcările executate de un fotoliu de masaj îți pun sângele în mișcare, îți ridică tonusul muscular și, în mod evident, îți atenuează eventuale dureri ale spatelui, gâtului sau a umerilor. Totodată, corpul tău va deveni mai flexibil și mai predispus la mișcare. Foarte mulți medici recomandă de altfel terapia prin masaj, fie ca metodă principal de atenuare a durerilor, fie ca alternativă a tratamentelor medicale de specialitate.

Relaxare după o zi grea de muncă

Cel mai plăcut avantaj al unui fotoliu de masaj este, de departe, relaxarea pe care acesta o aduce chiar la tine acasă. La finalul unei zile obositoare la muncă, un masaj este tocmai ceea ce ai nevoie pentru a scăpa de stresul acumulat. Și dacă reușești să introduci această terapie în rutina ta zilnică, vei observa o îmbunătățire semnificativă și a stării tale de spirit de la muncă.  Ce gând mai plăcut să ai decât acela de a ști că, odată ajuns acasă, ai parte de relaxarea pe care o meriți? Și dacă vrei ca terapia să fie completă, poți adăuga și un background de muzică bună, liniștitoare, ca să te poți relaxa mai bine, fără să te deranjeze nimeni.

Un somn odihnitor

O circulație mai bună a sângelui aduce cu ea eliminarea mai rapidă a toxinelor din organism și, apoi, un somn mai odihnitor. Nu vorbim neapărat de mișcările de legănare pe care multe dintre fotoliile de masaj le au, deși și acestea pot duce la un somn liniștit, ci la starea de după un asemenea masaj, atunci când sunt eliberate endorfinele, așa numitele celule ale fericirii, iar relaxarea este completă.

Mai mulți prieteni… în vizită

Odată ce vei fi achiziționat un fotoliu de masaj, vei observa că din ce în ce ai mulți te vor apela ca să … vină în vizită. Fie că vor să stea doar câteva ore sau chiar și mai mult, cu toții vor ori să beneficieze de un masaj gratis și să încerce toate programele disponibile.

sursa foto: www.komoder.ro
sursa  Agentia Digital Workforce

 

Distribuie articolul pe: