Verile ne îmbie să facem câteva schimbări de decor în locuințele noastre, însă adesea planurile noastre de redecorare nu se pliază și pe buget. Noi însă îți punem la dispoziție câteva sfaturi prețioase pentru a schimba aspectul casei fără să cheltui o mică avere. Iată despre ce este vorba: Schimbă corpurile de iluminat și joacă-te cu lumina Lumina joacă un rol foarte important în locuința noastră, motiv pentru care fiecare schimbare făcută la nivelul corpurilor de iluminat modifică foarte mult aspectul general al casei. Înlocuind lustrele din casă sau amplasând câteva veioze în anumite colțuri ale casei, poți să dai un suflu nou spațiului, fără ca asta să implice o investiție foarte mare. Noi am găsit pe acest site câteva modele de corpuri de iluminat care vor împrospăta ambientul oricărei case. Poți înlocui lustra veche cu o lampă suspendată, cu design modern, si deloc scumpă. Felul în care cade lumina va fi schimbat și, în consecință, întreg aspectul casei se va modifica. Inlocuiește perdelele și draperiile Avem în casele noastre o mulțime de lucruri mici cărora nu le dăm atenția cuvenită. Atunci când ne gândim la redecorare, primul lucru care ne vine în minte este înlocuirea mobilei – o modificare costisitoare și greoaie. Perdelele și draperiile nu sunt obiecte scumpe, însă ele au puterea de a schimba radical felul în care arată o încăpere Prețurile pentru perdele și draperii depind de material și dimensiuni, însă indiferent de ce ai alege, ele nu vor fi o cheltuială prea mare. Vopsește obiectele de mobilier vechi Mobila nu e făcută se reziste o viață întreagă și timpul își pune negreșit amprenta asupra aspectului ei. Chiar și dacă este foarte bine întreținută, un model care este ieșit din modă poate să dea un aspect învechit casei. Este foarte ușor să recondiționezi, prin vopsire, anumite obiecte de mobilier. Un corp mare nu poate fi revopsit, însă o măsuță de cafea pentru living, scaune sau noptiere pot fi foarte ușor de vopsit. Poate fi chiar un proiect plăcut, de weekend, iar la final obținem un obiect cu un aspect cu totul nou. Schimbă mânerele de la mobilă Anii de uzură pentru obiectele de mobilier se văd cel mai des la nivelul mânerelor. Acestea se rup sau chiar cad, iar noi ne obișnuim cu ele așa și le trecem cu vederea. Prin simpla schimbare a mânerelor de la dulapuri vei obține un efect de înnoire. Vei putea găsi o mulțime de modele de mânere, unele simple, minimaliste, altele cu modele complexe, potrivite pentru o mobilă de sufragerie din lemn masiv. Recondiționează mobila cu ajutorul autocolantelor Autocolantele pentru mobilă sunt foarte utile pentru momentele în care vrei să faci câteva schimbări în casă, dar nu dispui de un buget foarte mare. Birourile pătate cu diverse substanțe decolorante (acetonă, lipici), mesele cu urme de pahare care nu vor să iasă cu niciun detergent sau noptierele cu un aspect vechi își vor recăpăta farmecul cu ajutorul autocolantelor. Ai la dispoziție o mulțime de modele, de la cele care imită lemnul, până la unele vesele și colorate, inclusiv cu personaje din desene animate, pentru camera copilului. Cumpără câteva obiecte de decor Pernuțele coloratele, ramele de fotografii, câteva lumânări parfumate pot însufleți spațiul și nu costă deloc mult. Mai mult decât atât, ele sunt foarte utile pentru a ascunde diverse pete de pe mobilă sau tapițerie. Spre exemplu, dacă pe canapeaua ta din living există câteva pete făcute de cei mici și care nu au putut fi scoase cu niciun detergent, cu ajutorul unor pernuțe le poți ascunde imediat. Același lucru este valabil și pentru eventuale pete de pe mobilă. Amplasează rame de fotografii cu poze ale voastre din vacanță, vor înnoi încăperea respectivă și îți vei aminti de momentele în care au fost făcută fotografiile respective. Ce părere ai despre aceste trucuri de înnoire a casei? Pe care dintre ele le-ai pune în aplicare? Sursa foto: Shutterstock Distribuie articolul pe: