Dacă te numeri printre cei care doresc să își amenajeze singuri propria casă, acest articol este pentru tine. Ne-am gândit la un top 7 al celor mai inspirate sfaturi pentru un proiect de amenajare interioara DIY, bazat pe lumini și nuanțe, pentru a avea o imagine foarte clară asupra pașilor pe care trebuie să îi urmezi în această lucrare: Totul trebuie să înceapă cu o sumă de calcule Plecând de la premisa că ți-ai achiziționat deja piesele de mobilier din încăperea pe care vrei să îl amenajezi, adaugă formele acestora pe un plan printat al spațiului respectiv, păstrând proporțiile aferente. Pentru că vorbim despre proporții, le poți obține măsurând în prealabil atât dimensiunile camerei, cât și pe cele ale pieselor de mobilier. Dar cu siguranță ai făcut deja acest lucru, înainte de a comanda mobila. Calculele respective îți permit să alegi cu ușurință cele mai bune zone de tranzit din acest spațiu, pentru a obține o lumină cât mai bună aici. Sursele de lumină naturală trebuie valorificate Pentru că tot aminteam mai sus de lumină, cea naturală este ideală pentru spațiul pe care vrei să îl amenajezi. Încearcă pe cât de mult posibil să nu acoperi cu mobilă sau obiecte de decor ferestrele, mai ales dacă alegi un stil cromatic al spațiului bazat pe nuanțe deschise. La contactul cu lumina de afară, un decor deschis la culoare capătă și mai mult volum. Alegerea mobilierului și a obiectelor de decor Să spunem că vrei să lucrezi remote în perioada următoare, iar amenajarea acestui spațiu are la bază nevoia unui loc din casă în care să poți livra în sistem “work from home”. Dacă n-ai idee unde să cauți cele mai bune oferte de job remote, aruncă o privire pe site-ul celor de Bestjobs. Cu un singur click pe link-ul de mai sus, ajungi față în față cu mii de joburi potrivite pentru nevoia ta de a lucra de acasă. Cât despre alegerea mobilierului și a obiectelor de decor pentru un astfel de spațiu, uite cat de bine arată biroul din imaginea de mai sus, așadar, te poți inspira din această imagine pentru un setup asemănător. Cromatica aleasă contribuie la definirea unui stil Cei care aleg să își decoreze singuri un spațiu al casei, merg de multe ori pe varianta monocromiei, atunci când ajung la capitolul “Culori”. Se alege un ton principal, acompaniat în întreg decorul de variații ale acestuia (mai deschise sau mai închise), pentru a se obține o atmosferă descrisă de liniște și discreție. Nuanțele complementare reprezintă o altă variantă inspirată, așadar, fă rost de un cerc cromatic (în cateva secunde l-ai și găsit pe Google) și alege perechi opuse pe această diagramă. Iată și câteva exemple: albastru-oranj, verde-roșu, galben-violet. Mostrele de culoare dau viața decorului Pentru a găsi combinațiile cromatice perfecte pentru așteptările tale, îti recomandăm să achiziționezi mai întâi mostre de culoare. Utilizează-le pentru a-ți face o idee mult mai clară asupra felului în care va arăta decorul final, cu elementele de mobilier, podelele, pereții și ferestrele funcționând într-un mod omogen, din punct de vedere al cromaticii. Amenajările ca la carte încep cu nuanțele pereților Indiferent de modul în care decorezi pereții (văruire sau aplicare de tapet) cromatica acestora are un impact vizual decisiv asupra întregului decor. Aceștia dau tonul culorilor din întreaga cameră, deci dacă ai cumpărat deja piese de mobilier sau draperii în culori vii, lasă pereții albi sau într-un ton de gri deschis, pentru a pune în evidență celelalte nuanțe. De asemenea, un tavan alb și pereți colorati oferă un efect de profunzime întregului spațiu. Stilul podelei determinat de textură și cromatică Pentru un spațiu ce nu este utilizat pentru tranzit, uită de gresie sau de alte plăci ceramice pentru podea. Ai nevoie de texturi ce susțin mult mai bine ideea de spațiu intim, așadar, mergi pe una dintre următoarele variante: vinil, parchet laminat, parchet din lemn, în diferite nuanțe lemnoase. Alege o nuanță de podea ce contrastează cu cea a pereților: 2 tonuri mai închise sau mai deschise sunt suficiente pentru un rezultat deosebit. Nu uită că netul este de partea ta în tot acest proiect de amenajare DIY, bazat pe culori și lumini. Găsești rapid o mulțime de surse de inspirație ce propun variante de cromatice simplu de implementat în spațiul tău, fără a necesita costuri uriase de amenajare. Adu acasă cele mai potrivite culori pentru liniștea ta și nu uita că lumina naturală joacă un rol esențial în stilul cromatic ales! Sursă: Digital workforce Sursă foto: shutterstock Distribuie articolul pe: