Lăudam o baie în stil industrial! De ce ne place? Pentru ansamblul impecabil şi pentru elementele surpriză pe care le descoperi în fiecare colţişor al acestei băi de aproximativ şase metri pătraţi. Mobilierul din această baie în stil industrial este, în întregime, realizat şi personalizat la comandă în atelierul designerului Cosmin Şerban, 55 Design Studio, în „linii curate şi simple, asemenea celorlalte obiecte sanitare, o parte fiind executată din furnir natural wenge şi tratat cu un lac special pentru mediul umed”. Citeste si: Oglinda din baie. Sfaturi utile Lemnului i-a fost asociat inoxul, vopsit şi lăcuit electrostatic cu vopsea şi un lac rezistent la uzură, din el fiind realizate masca pentru scaunul de toaletă şi lavoarul. Interiorul lavoarului este doar în aparenţă plat. De fapt, el este, în mod insesizabil, dar suficient pentru a direcţiona apa către scurgere, adâncit. Cele două piese laterale sunt robinete de apă caldă şi rece. Baie în stil industrial şi culorile din tavan Culorile urcate pe tavan sunt un „truc” estetic spectaculos, masca de jur împrejurul WC-ului concurează cu tavanul în scări, pe care designerul a ales să îl scoată în evidenţă prin dungi de vopsea dispuse pe orizontală. Acestea, aşa cum explică designerul, au rolul de a compensa lipsa de culoare din restul băii. Citeste si: Baia tapetată cu ziare? E și aici un truc: „Dacă am fi folosit o singură culoare pentru întreg tavanul, nu am fi putut obţine senzaţia de prospeţime, care aproape că îţi atinge simţul olfactiv datorită combinaţiei de nuanţe. Eu cred că, în funcţie de experienţele personale ale fiecărui individ, cele patru nuanţe de verde de pe tavan pot sugera diferite arome sau parfumuri”. Pentru a obţine acest efect, designerul a folosit vopsea lavabilă, fiecare bandă fiind aplicată prin izolarea celei care o precedă. Citeste si: Amenajarea baii. 3 piese de mobilier cu efect spectaculos Alte „trucuri”dintr-o baie în stil industrial Pereţii băii sunt placaţi cu calcar, un model care îşi datorează aspectul antichizat unui tratament chimic de închidere a porilor materialului, astfel încât acesta să fie protejat împotriva murdăriei pe o perioadă îndelungată. Pe jos e parchet, deşi „ar fi putut fi gresie, dar asta vedem peste tot. Lemnul, ca material într-o baie, aduce eleganţă şi confort. Parchetul din această baie este acelaşi cu cel din restul casei, numai că aici s-au folosit alte tratamente ale suprafeţei de aplicare şi, ulterior, alt tratament al lemnului. În plus, parchetul este o esenţă exotică şi se comportă foarte bine în mediu umed”. Text: Oana Monoran Foto: Dan Vezentan Distribuie articolul pe: