Renovare în baie. Lecţie despre chituri şi adezivi

Renovare în baie.  Lecţie despre chituri şi adezivi

Apa se dovedește a fi principalul inamic, mai ales în baie, unde ea acţionează constant şi sub diverse stări, de la cea de fluid la cea de vapori. Alegem modelul de gresie şi faianţă, dar, odată ajunşi acasă, ne trezim că nu avem habar ce tipuri de adeziv şi chit pentru rosturi sunt cele mai bune.

1

Mai mult, nu putem avea niciun control asupra meşterului care ne montează plăcile ceramice, pentru că nu ne pricepem la astfel de lucrări. Deşi dăm banii pentru cumpărarea adezivului, nu ştim dacă este el cel mai bun.

Citeste si: Cum indepartezi petele dupa renovare

De ce e important adezivul? Pentru că el garantează fixarea plăcilor, deci rezistenţa în timp a lucrării. Adezivii se aleg în funcţie de: tipul plăcilor, care pot fi glazurate sau porţelanate; stratul suport, adică materialul pe care se montează plăcile, care poate fi şapă, gips-carton, ciment, mozaic, placări ceramice anterioare, lemn etc; dimensiunea plăcilor şi domeniul de exploatare al acestora.

Există normative europene (prescurtate EN) prin care sunt stabilite modurile în care se realizează montajul corect al placărilor ceramice, precum şi de utilizare a adezivilor corespunzător cu domeniul de exploatare a spaţiului ce urmează a fi utilizat.

Citeste si: Placari in baie

Astfel plăcile glazurate, care au un strat subţire de glazură la suprafaţă, fiind absorbante, au nevoie de un adeziv îmbunătăţit, pe bază de ciment – în termeni de specialitate, de clasă C2. Plăcile porţelanate sunt colorate (fabricate) în masă şi nu prezintă straturi în secţiune, au nevoie pentru montaj de un adeziv flexibil – adică de clasă C2 S1.

Montajul se face prin dublă aplicare: adezivul se întinde atât pe placă, minimum în proproţie de 60% din suprafaţa plăcii, cât şi pe suport (perete sau pardoseală). Distanţa dintre plăcile ceramice din baie, indiferent că e pardoseală sau perete, e recomandată să fie de 2-3 mm. Pentru a menţine această distanţă se folosesc distanţierele (care sunt de 10 mărimi, de la 1 şi 10 mm).

Rosturile sunt de asemenea esențiale în montajul plăcilor ceramice. Dincolo de rolul estetic, respectiv culoarea lor, chiturile pentru rosturi au două roluri funcţionale importante. Chiturile de rosturi preiau şocurile – respectiv diferenţele de torsiune dintre plăci – atunci când clădirea este sub impactul vibraţiilor (cutremure, spre exemplu).

Al doilea rol constă în protecţia adezivului (implicit a stratului suport) de sub placă contra acţiunii apei care se poate înfiltra uşor în baie (adică în pereţii clădirii, cu mare risc de a inunda vecinii sau de a ataca integritatea clădirii). Apa macină adezivul, iar rezultatul este dezlipirea plăcilor şi producerea de accidente nedorite, nu numai din punct de vedere estetic.

Citeste si: Cum schimbi faianta in jurul vasului de toaleta

Chiturile sunt de mai multe feluri, dar pentru baie se folosesc cele pe bază de ciment şi cele siliconice (silicon sanitar). Primele sunt (trebuie să fie) aquastatice şi antimucegai, iar cele siliconice se folosesc la îmbinările dintre pardoseală şi perete. Chiturile se pot folosi şi la îmbinările dintre cabină, cada de duş şi pardoseală, dacă distanţa dintre acestea nu depăşeşte 10 mm.

Cele siliconice pot fi utilizate pentru etanşarea rosturilor la obiectele sanitare (lavoar, piedestal şi vasul de WC) între marginile acestora şi plăcile de gresie şi/sau faianţă.

ÎN LUPTA TA CU CIUPERCILE ŞI MUCEGAIUL, CONTEAZĂ PE:

√ Chitul de rosturi fl exibil Ceresit CE 40 aquastatic – rezistent la apă, la murdărie, pentru rosturi cu lăţime de până la 5 mm. Datorită efectului aquastatic, picăturile de apă rămân la suprafaţă. Recomandat pentru locurile expuse la apă precum băile, cabinele de duş şi bucătăriile;

√ Chitul de rosturi fl exibil Ceresit CE 43 aquastatic – ideal pentru balcoane şi terase, pentru rosturi de până la 20 mm lăţime. Recomandat pentru locurile expuse la apă, precum balcoanele, terasele şi piscinele.

√ Siliconul sanitar Ceresit CS 25 – oferă acum triplă protecţie antimucegai prin conţinutul triplu de fungicid.

Text: Ioan Șerban

Foto: Delta Design/ Bulthaup

Distribuie articolul pe: