designsponge Dragii noştri, Cine spune că doar pentru că nu mai avem sobă sau şemineu funcţional, nu ne putem bucura de priveliştea unor buşteni ce trosnesc mistuiţi de foc? Mai jos găsiţi modul de realizare a unor buşteni falşi, din carton ondulat. Avem nevoie de carton ondulat maro, vopsea albă, foarfece, bandă adezivă din hârtie, adeziv rezistent. Tăiem cartonul la diverse dimensiuni, în funcţie de lungimea pe care dorim să o aibă buştenii. Cu partea ondulată în exterior, rulăm foarte strâns cartonul, apoi lipim la capete şi ţinem până se usucă. Separat, tăiem bucăţi mici de carton, de 3-5 cm lungime, care vor fi aplicate drept crenguţe pe buşteni, pentru un aspect natural. Le rulăm strâns şi le lipim şi pe acestea la capete. Folosind banda, lipim crenguţele de buşteni, apoi vopsim pe exterior buştenii, cu totul. Lăsăm nevopsite secţiunile, pentru a păstra culoarea lemnului. Când sunt complet uscaţi, punem buştenii în locul şemineului sau sobei şi ne bucurăm de privelişte. Cât încă mai este cald, aceşti buşteni pot fi folosiţi şi afară, pentru a crea o vatră de foc. Aşezaţi sub forma unui con şi înconjuraţi de pietre, pot crea senzaţia unui foc de tabără chiar şi pe balcon sau în foişor. Cum vi se pare această folosire a cartonului? Mai multe poze şi ideea originală aici. Text: Cătălina Vieru Foto: designsponge Distribuie articolul pe: