Una dintre încăperile din casă pe care orice persoană adoră să le amenajeze este bucătăria. De multe ori, acest loc unde petrecem foarte mult timp în fiecare zi nu este întotdeauna pe măsura așteptărilor noastre. Însă, indiferent dacă ai la dispoziție doar o „cutiuță” fermecătoare sau o cameră îngustă, decorarea unei bucătării mici este o provocare. Vestea bună e că nu trebuie să sacrifici un design inedit din cauza spațiului. Atunci când nu ai suficient loc, funcționalitatea și stilul merg mână în mână, motiv pentru care fiecare piesă de mobilier aleasă trebuie să aibă un scop precis. Acordă atenție detaliilor și vei reuși să îți transformi bucătăria într-o zonă practică, foarte organizată și deosebit de elegantă. Ce mobilier și accesorii alegi pentru o bucătărie mică? Există o multitudine de soluții inteligente pentru a face o bucătărie mică să pară mult mai spațioasă. Mobilierul este esențial în orice cameră, dar într-o bucătărie de dimensiuni reduse spațiile de depozitare sunt absolut necesare. Te poți orienta către piese ergonomice, multifuncționale, care să îți permită să te miști ușor într-un spațiu și așa nu foarte permisiv. De asemenea, mobilierul pliabil este o opțiune perfectă de care te folosești doar atunci când ai nevoie. Accesorizarea are un rol important în aspectul estetic general, de aceea de la pereți și dulapuri până la draperii sau obiecte de decor, totul trebuie să arate foarte bine pus împreună. Culorile calde sunt cele mai potrivite pentru un decor minimalist. Alege nuanțe deschise pentru gresie și faianță pentru a da aspectul unei suprafețe mai ample. Pe lângă tonurile pământii, în amenajarea aleasă te poți folosi și de culorii mai vii precum albastru, roșu, mov, galben sau portocaliu. Corpurile de iluminat sunt importante deoarece pot face chiar și cele mai mici spații să se simtă mai mari și ușor de gestionat. Pe lângă mobilă, un covor drăguț, câteva poze de familie pe perete, un tablou frumos sau un obiect de decor simplu sunt accesoriile perfecte într-o încăpere mică. 1. Masă extensibilă Masa este una dintre piesele necesare din bucătărie, dar care ocupă foarte mult loc. Pentru a economisi spațiu, ia în considerare un produs extensibil. Poate fi vorba de o piesă de dimensiuni mici, pliantă, pe care să o transformi într-un raft atunci când vrei mai mult loc. Masa rabatabilă pe perete este, de asemenea, o opțiune ideală și multifuncțională. 2. Scaune pliante O soluție accesibilă pentru o bucătărie mică este și utilizarea scaunelor pliante. Sunt ușor de depozitat și se folosesc doar ocazional. Poți alege câteva astfel de obiecte care să fie în ton cu designul întregii încăperi pentru a crea un efect vizual deosebit de fiecare dată când ai nevoie de ele. Găsești scaune pliante deosebite aici. 3. Dulapuri înalte Atunci când suprafața este limitată, folosește-te de spațiul de pe pereți pentru a căpăta cât mai mult loc de depozitare. Așadar, ia în considerare amplasarea unor dulapuri până în tavan. Acest tip de dimensionare exactă este adesea posibil numai cu mobilier personalizat, la comanda, pentru a beneficia de o opțiune adecvată. Continuând în plan vertical, alege ca și corpurile inferioare să fie până în podea, renunțând astfel la dulapurile cu picioare. Planifică cu atenție fiecare centimetru pentru ca bucătăria ta să fie cât mai bine optimizată. 4. Rafturi suspendate Rafturile suspendate sunt idee inteligentă pentru o încăpere de dimensiuni reduse deoarece măresc vizual spațiul. Câteva piese metalice pot fi puse deasupra chiuvetei sau a frigiderului, devenind astfel un element de decor original. Și pe blat este potrivit un asemenea raft, mai ales că locul de aici rămâne neutilizat. Cuptorul cu microunde sau anumite electrocasnice pot fi așezate pe un raft suspendat. Practic, un astfel de corp poate fi așezat oriunde în bucătărie, valorificând spațiul într-un mod eficient. 5. Etajere Etajerele sunt perfecte pentru o depozitare deschisă. Poți pune o simplă poliță în orice spațiu rămas liber în bucătărie. Îți vor fi de ajutor pentru așezarea cănilor sau a paharelor, a unor aparate mici ori obiecte din veselă. Dacă îți dorești, poți opta pentru un decor care să includă poze cu cei dragi, suveniruri sau chiar și ghivece cu flori. Chiar dacă nu toate locuințele sunt proiectate cu o bucătărie spațioasă, există o mulțime de soluții pentru a decora eficient o cameră mică. Ai grijă să păstrezi totul la îndemână și vei obține cele mai bune rezultate. Materialele ușoare, stilul minimalist și decorurile simple sunt cele mai bune opțiuni de design într-un spațiu de dimensiuni reduse. Sursa: Digital WorkforceSursa foto: pixabay Distribuie articolul pe: