În liniștea unei după-amieze senine de iarnă am pășit în casa de vacanță a designerului Masha Verhoogt. Am vrut să vedem de unde își ia energia creativă și unde își conturează viitoarele proiecte. Alături de familie, Masha transpune visele în culori pe planșă. Gama cromatică a întregii amenajări nu este una invazivă. Tonurile pudrate sunt preferatele designerului și ale celor din familie. Colaborarea cu Masha Verhoogt a început cu mulți ani în urmă. Timpul scurs și multitudinea de proiecte prezentate în revistă ne-au dat posibilitatea să ne facem o idee corectă despre stilul ei inconfundabil, despre maniera de lucru foarte bine organizată și despre implicarea emoțională pe care o are în fiecare proiect al ei. Daybedul cochet este plasat strategic în imediata vecinătate a șemineului și a peretelui vitrat ce dă spre vale. Este locul preferat de Masha și de fiica ei pentru lecturi, până târziu în noapte. Dincolo de aceste detalii de natură profesională, eram tot mai curioși să aflăm care este resortul energiei sale creative. Și unde puteam afla cel mai bine ce îi dă putere și determinare dacă nu în sânul familiei, înconjurată de lucruri dragi sufletului ei? A fost o bucurie pentru noi să povestim despre decoruri, stil de viață și frumos în general cu Masha și cu familia ei. Armonia din căminul lor se reflectă și în abordarea proiectelor. Casa de vacanță a familiei Verhoogt se află într-o zonă deluroasă, nu foarte departe de București, ceea ce le permite să evadeze adeseori din tumultul Capitalei. Amenajarea întregului spațiu a fost făcută în etape, proiectul de ambientare dezvoltându-se organic. Masha nu s-a lăsat pradă consumismului nici de această dată. Masha Verhoogt, designer tel.: 0722.249.681 mashaverhoogt.com Ea recomandă și clienților săi să încerce să integreze în noile contexte piese moștenite sau cumpărate anterior și să dea o nouă strălucire obiectelor ce pot fi recondiționate. Pentru ea, calitatea vieții nu înseamnă cât de trendy ești, ci cât de confortabil și senin te simți în propriul cămin. Această oază de frumos îi oferă Mashei doza de energie pozitivă, pe care ea o folosește cu generozitate în lucrările sale. În interioarele creionate de Masha, lumina joacă un rol important. Ea mizează pe efectul spectaculos al combinării luminii naturale cu cea electrică, de atmosferă. designerul recomandă ca orice șemineu, indiferent de stilul acestuia, să fie prevăzut cu un panou de protecție, ce poate avea și rol decorativ. Vei evita astfel accidentele nedorite produse de scântei ori jar. Dormitorul este simplu amenajat, căci prezența finisajului mural din piatră naturală este una pregnantă. Text: Mariana Nicolae, Foto: Sorin Iacob Distribuie articolul pe: