www.pixabay.com Dragi iubitori de flori, A venit toamna cu adevărat, dar ăsta nu este un motiv de tristeţe, deoarece sunt destule plante de ghivece care iubesc toamna şi care sunt decorative tocmai în acest anotimp. Trecând peste bine-cunoscutele crizanteme, care sunt top 5 plante de ghiveci pe care să le ai în colecţia ta toamna aceasta? Heuchera sau clopoţei de coral. Este o plantă foarte rezistentă, frumoasă atât prin coloritul frunzelor (care vin în nuanţe de la verde lucios la mov închis), cât şi printre floricelele delicate, sub formă de clopoţei. Verbena. Înfloreşte de primăvara prin toamna târziu, rezistă până la -9 grade Celsius şi unele plante chiar înfloresc după primul îngheţ. Culorile sunt de la albastru deschis, la roşu închis, mov sau roz, deci sunt variante pentru toate gusturile şi grădinile. Este important să aibă drenaj bun şi, pe perioada înfloririi, să primească fertilizant la fiecare 2 săptămâni. www.pixabay.com Oxalis. Rezistă bine la frig, iernează în interior fără probleme. Vine într-o varietate de nuanţe, de la roşu aprins la violet închis. Datorită culorilor, se potriveşte foarte bine toamna cu fuchsia. Varza decorativă. Nu doar că rezistă la frig, dar chiar îl iubeşte, iar culorile sale se intensifică pe măsură ce temperaturile scad. Nu se supără să împartă spaţiul cu alte plante, aşa că pot fi foarte uşor grupate cu plante decorative prin flori. Sedum sau iarbă grasă decorativă. Rezistă până la -40 grade Celsius, aşa că iarna în România este floare la ureche. Când înfloreşte, are zeci de flori mici, în nuanţe de roz şi mov, dar este decorativ şi prin frunzele suculente, verzi. Text: Cătălina Vieru Foto: www.pixabay.com Distribuie articolul pe: