Eco

Cele mai mari surse de germeni din casa ta

Cele mai mari surse de germeni din casa ta

germeniSe pare că bacteriile au obiceiul de a se aciua în unele dintre cele mai folosite lucruri din casă. Mai jos vă prezint o listă a locurilor pline de germeni şi metodele de îndepărtare rapidă a acestora.

Buretele de bucătărie / de vase
Deşi este folosit pentru CURĂŢAREA vaselor sau a blaturilor de bucătărie, buretele de vase este cel mai murdar lucru din casa ta. Bureţii de bucătărie şi de vase, ca şi cârpele, oferă rezultate pozitive constant la testele pentru bacterii cauzatoare de boli: Salmonella, E. Coli. stafilococi şi virusul gripei; materialele umede sunt de asemenea extrem de propice pentru formarea mucegaiului. Cu fiecare ştergere, poţi împrăştia aceşti germeni peste tot.
Mod de curăţare:
După fiecare utilizare clăteşte buretele sau cârpa în apă fierbinte, stoarce-l şi lasă-l la uscat într-o savonieră cu aerisire sau întinde-l pe un loc pentru prosoape. La sfârşitul zilei şi după fiecare utilizare în care ia contact cu carnea, sterilizează buretele ud punându-l în cuptorul cu microunde pentru un minut (atenţie, buretele trebuie să fie ud; un burete uscat poate lua foc). Pune cârpele de bucătărie la spălat periodic, similar cu hainele murdare. Curăţă blaturile de bucătărie cât mai des (zilnic dacă este posibil) cu un spray dezinfectant şi schimbă buretele la câteva săptămâni.

Citeste si: Utilizari ale otetului in curatenie

Chiuveta de bucătărie
În această zonă casa ta găzduieşte mai mult de 500 000 de germeni – de 10 ori mai mult decât pe vasul de wc. Această se datorează şi faptului că mulţi oameni curăţă chiuveta des, dar uită să dezinfecteze locul unde se produce clătirea tuturor grăsimilor şi resturilor alimentare. Fructele şi legumele proaspete şi cuţitele care au venit în contact cu carne nepreparată pot conţine o mulţime de agenţi patogeni. Dacă luăm în calcul şi umezeala şi resturile de mâncare, acestea încurajând dezvoltarea microbilor, iată cum ai în chiuvetă o populaţie de germeni de dimensiunea Clujului.
Mod de curăţare: De câteva ori pe săptămână, după ce prepari diverse mâncăruri, spală chiuveta şi freacă cu o perie pentru a elimina orice bacterie rămasă pe suprafaţă. Ai mare grijă la locurile favorite ale germenilor, lângă scurgere şi în sita de filtrare. Dă cu un spray cu clorină (1/4 cană de clorină la o cană cu apă) peste robineţi, chiuvetă şi peria de curăţire. Sau încearcă un produs natural anti-bacterian; lasă-l să îşi facă efectul timp de 10 minute, apoi clăteşte bine.

Citeste si: Intrebuintari utile ale lamailor
Periuţa de dinţi
Zilnic depozitezi germeni din gura ta pe periuţă. Apoi o laşi la uscat într-un spaţiu umed (în baie), probabil în apropiere de toaletă – se poate infecta pe calea aerului cu bacterii ridicate în aer de fiecare tragere a apei. Te poţi îmbolnăvi folosind doar periuţa proprie de dinţi şi te poţi reinfecta perioade îndelungate. În periuţa ta de dinţi se pot găsi germeni precum E. Coli, Listeria, streptococi, chiar şi mucegai.
Mod de curăţare:
Permite periuţei de dinţi să se usuce şi aerisească într-un loc uscat, departe de toaletă pe cât posibil. Poţi reduce semnificativ numărul de bacterii din baie dacă laşi capacul aşezat atunci când tragi apa. O dată pe săptămână ai grijă să igienizezi periuţele de dinţi şi suportul lor, cu scopul de a elimina bacteriile. Înlocuieşte-ţi periuţa de dinţi o dată la trei luni sau după ce ai fost bolnav.

Citeste si: Curata baia natural si ieftin
Electronicele
Telecomanda televizorului şi tastatura de la computer/laptop care sunt folosite de toată familia şi sunt curăţate rar – sunt în topul celor mai murdare produse din zona tehnică. Un singur aparat / o singură telecomanda poate conţine mii de bacterii, inclusiv cele pe care le găsim şi pe buretele de vase. O parte din problemă o reprezintă faptul că oamenii mănâncă în timp ce utilizează aparatele, lăsând pe tastatură uleiuri şi firmituri, pe care germenii îi folosesc ca să se dezvolte.
Mod de curăţare:
Şterge telecomenzile şi tastaturile o dată pe săptămână, la fel şi controalele jocurilor video sau husele de plastic şi ţesătură ale telefoanelor şi tabletelor. Foloseşte şerveţele dezinfectante şi, înainte să te apuci, opreşte toate aparatele pe care le ştergi. Curăţă suprafeţele de touch screen cu un produs anti-zgârieturi special pentru electronice.

Citeste si: Strategii de curatenie pentru oamenii ocupati
Covorul din sufragerie
Nu ţi-ai fi imaginat că în covorul tău din sufragerie există milioane de bacterii pe fiecare metru pătrat, nu? Germeni care sunt găsiţi uzual în aceste covoare: E Coli, Salmonella, MRSA (o varietate a Stafilococus aureus care provoacă infecţii ale pielii). Pielea moartă, particulele de mâncare, polenul şi părul de animale pe care le colectează covoarele oferă un mediu propice de creştere pentru germeni în casa ta. Când calci pe covor, când copiii se tăvălesc, deranjezi micile bacterii, aducându-le la suprafaţă.
Mod de curăţare:
Dă cu aspiratorul săptămânal, eventual cu accesoriul cu perie pentru a curăţa fibrele mai bine. Apoi dă cu un produs de curăţare şi dezinfectare – testează într-un colţ înainte să dai cu acest produs, este posibil să decoloreze sau să deterioreze covorul (în cazul texturilor mai pretenţioase).
Cel puţin o dată pe an fă o curăţare în profunzime pentru a elimina germenii rezistenţi (spălat, bătut covorul, frecat cu peria, dus la curăţat, etc)

Citeste si: Cum scapi de pete dificile in casa
Prosoapele din baie
Când prosoapele rămân umede mai mult de 20 de minute, mucegaiul şi bacteriile – care se dezvoltă în medii umede – se înmulţesc. Pe 18% dintre prosoapele de baie s-a găsit germenul MRSA. De fiecare dată când refoloseşti un astfel de prosop îţi creşti şansele să te alegi cu o alergie, o iritaţie sau (în cazuri rare) chiar o infecţie puternică.
Mod de curăţare:
Ai grijă ca prosoapele să se usuce rapid după fiecare utilizare. După 3-4 utilizări spală prosoapele cu apă fierbinte şi usucă-le la temperaturi ridicate ca să elimini orice germeni. Dacă nu poţi scăpa de mirosul de mucegai/umed atunci e cazul să cumperi prosoape noi.

Citeste si: 10 greseli la spalatul rufelor

 

Sursa foto: efired – Fotolia.com

Distribuie articolul pe: