Cred că asta este o întrebare de 1000 de puncte! Ce cumperi? Casă sau apartament. Presupunem că ai banii necesari pentru o casă relativ mică cu o bucată de teren sau pentru un apartament de 3-4 camere bine plasat. Ce alegi? Casă sau apartament? Și când iei aceast decizie și ai ales între casă și apartament, care sunt elementele care înclină balanța în favoarea uneia sau a alteia din alternative? Citeste si: Trucuri care fac un apartament mic sa para mai mare Personal, îmi este imposibil să răspund la această întrebare, dar pentru ușurința răspunsului tău am făcut o lista cu avantaje și dezavantaje și pentru casă, și pentru apartament. Decizia este a ta! Intotdeauna un apartament se vinde mai ușor decât o casă. Dacă un apartament de vine în 3-5 luni, o casă poate sta la vânzare și doi ani, înainte să-și găsească un nou proprietar. Cele mai căutate case sunt cele cu etaj, mansardă, garaj, curte și beci. Cele mai căutate apartamente sunt cele de 2 camere, mari, cu parcare, boxă și îmbunătățiri. Elementul principal care face diferenta între casă sau apartament sunt preţul şi localizarea locuinţei. Raportul între preț și facilități este cert în favoarea caselor. O casă este mai ieftină decât un apartament prin prisma a ceea ce oferă (spațiu, confort, facilități și accesul la propria suprafață de teren). Un apartament este mereu mai scump decât o casă, dar vine cu o sumă de avantaje și dezavantaje specifice. Mă gândesc la lipsa de spațiu și vecini, iar la avantaje întreținerea mult mai simplă și mai ușoară, comparativ cu aceea a unei case, care neîngrijită se deteriorează repede și ireversibil. Prețul unei case scade mai repede decat prețul unui apartament, care de regulă rămâne constant și nu trece niciodată de un anume plafon. În cazul unei case, valoarea acesteia poate fi crescută rapid dacă zona în care este amplasată prosperă sau se dezvoltă, dacă zona este una care intră în interesul turistic și dacă se fac lucrări de întreținere și extindere. Casa are posibilitatea de a-și crește valoarea, prin investiții mici, în timp ce valoarea unui apartament nu depășește un anume prag, indiferent de valoarea investițiilor făcute. Apartamentele sunt dependente de oraș și de facilitățile orașului, casa este autonomă și poate fi amplasată în zone extraurbane, cu avantajele și dezavantajele pe care aceste enclave le aduc. Citeste si: Compartimentarea casei. Idei de la arhitecti Intreținerea domestică este mai simplă pentru un apartament și mult mai complicată pentru o casă. Pe de altă parte o bucată de teren îndeamnă la activitate și la o bună stare fizică și psihică. Și întreținerea la facturi este mai ridicată la o casa, comparativ cu un apartament. Citeste si: Viata la bloc, de la chin la confort Un alt detaliu pe care trebuie să-l iei în calcul este că accesul la casă este deseori mai dificil decat accesul la un apartament, dar la casă ai condiții generale de viață mai bune și mult mai mult confort. Continuă tu lista mea și trage la final linie. Ce ai alege? Casă sau apartament? Sursa foto: FreeDigitalPhotos.net Distribuie articolul pe: