Dragi cititori, Ştim că acum de-abia se încheie luna lui martie, dar noi credem că nu-i lună mai frumoasă decât cea care dă startul anotimpului cald, aşa că ne pregătim pentru anul viitor din timp. Îmi place să realizez mărţişoare fiindcă aduc puțină culoare și strălucire la începutul primăverii, când natura nu s-a trezit complet la viață. Dar le apreciez și pentru că pot fi folosite, unele dintre ele, ulterior ca broșe sau pentru alte decorațiuni. Să luăm de exemplu aceste mărțișoare în tehnica numită quilling, ce presupune rularea hârtiei pentru a forma cerculețe, care turtite ușor sau lăsate ca atare și lipite în ansambluri creează imagini de o delicatețe remarcabilă. Odată ce deprinzi tehnica – și mărturisesc că necesită îndemânare de care încă nu dau dovadă – ea poate fi aplicată cu succes atât pentru felicitări, rame foto și alte mici proiecte. Seturi de hârtie colorată cu o unealtă pentru rularea fâșiilor se găsesc în librării, la prețuri accesibile (de la 7 lei). Pentru fixarea hârtiei rulate, folosești un lipici care la uscare devine transparent. Ai grijă să aplici cantități suficiente de adeziv, dar să nu lași urme pe partea vizibilă a elementului respectiv. În rest, rămâne să alegi un model și să combini cât mai inspirat culorile și formele. Mult succes! https://www.practic-idei.ro/wp-content/uploads/2017/03/Martisoare-quilling.mp4 Text şi realizare: Monica Viericiu Distribuie articolul pe: