Gardurile vii pot fi lăsate să crească liber sau pot fi tăiate în diverse forme. Oferta de specii este foarte mare, de la arbuştii cu flori splendide la spalierele cu plante agăţătoare sau la coniferele tăiate în diverse forme. Alegerea depinde de stilul grădinii, de dorinţele dumneavoastră şi de pretenţiile plantelor în privinţa condiţiilor de creştere oferite. În cazul în care aţi optat pentru garduri vii conduse (cele care se tund), atunci trebuie să alegeţi arbuşti cu formă compactă, care să suporte bine tăierea. Şi dacă nu doriţi să chemaţi toţi vecinii din cartier să vă ajute la tunsul lui, ar fi bine să plantaţi specii care nu cresc foarte repede, precum cimişirul (Buxus sempervirens), ilexul (Ilex aquifolium), tuia (Thuja occidentalis), iar printre arbuştii cu frunze căzătoare, prunul roşu (Prunus cerasifera) şi păducelul (Crataegus monogyna). Citeşte şi Bonsai, arta arborilor miniaturali Cum se menţin în formă gardurile vii? O tundere regulată (adică cel puţin o dată pe an) este absolut necesară pentru a avea un gard viu aspectuos. Cel mai bun moment pentru această activitate este luna iunie, când se încheie prima fază de creştere. Deoarece cresc mult mai repede, arbuştii cu frunze căzătoare şi lemnul câinesc au nevoie de două tăieri pe an, una la sfârşitul lui februarie şi una la sfârşitul lui iunie. Gardurile vii, unelte necesare pentru tundere Pentru gardurile vii foarte mari şi înalte aveţi nevoie de foarfece automate, electrice (cu cablu sau cu acumulatori) sau cu motor pe benzină. Sunt mai grele decât cele manuale, însă vă scutesc de deschiderea şi închiderea lamelor. Foarfecele manuale sunt mai potrivite în cazul gardurilor mai mici, a unghiurilor mai ciudate sau a arbuştilor mai sensibili, deoarece oferă mai multă precizie. Tipul foarfecii depinde şi de mărimea şi duritatea ramurilor din gardul viu. Află Cum îngrijim lalelele? În ce formă se tund gardurile vii? Există trei tipuri principale de forme în care poate fi tuns gardul viu: cu secţiune în formă dreptunghiulară (potrivită pentru arbuştii care tolerează umbra: fagul roşu, tisa, carpenul); cu secţiune în formă de boltă (potrivită pentru arbuştii foarte deşi: lemnul câinesc, tuia) şi cu secţiune în formă de trapez (potrivită pentru orice tip de gard viu, deoarece lasă să pătrundă lumina în interiorul arbustului). Arbuştii pentru gardul viu pot fi cultivaţi şi sub formă de boltă, ajutându-vă de un spalier obişnuit pentru trandafiri sau alte plante agăţătoare. Află Cum te poţi abona la revista Casa şi grădina Articol publicat în revista Casa şi grădina Text: Patricia Uşurelu Foto: Labirint verde în Symonds Yat, sursa NotFromUtrecht – wikipedia.org Distribuie articolul pe: