Bujorul de grădină creşte bine în locurile luminate din plin şi preferă un sol argilos, bine drenat, amestecat cu compost. Dacă începe să-ţi facă „necazuri, iată mai jos câteva sfaturi cu care îl poţi „îmblânzi”. Bujorul de grădină, cele mai cunoscute remedii Simptome: tulpina prezintă mucegai albicios, iar lăstarii tineri sunt uscaţi. Cauză: planta este atacată de Botrytis, mucegaiul cenuşiu. Remediu: se înlătură toate părţile afectate, pentru a împiedica extinderea bolii. Citeşte şi Flori de top – cele mai iubite plante ale românilor Simptome: apar băşici neregulate, ca nişte pete roşiatice, pe frunze sau pe lăstarii tineri. Cauze: bujorul de grădină nu primeşte îngrăşământul corect sau în cantitatea corespunzătoare. Remediu: la sfârşitul sezonului se înlătură părţile afectate şi se încearcă administrarea îngrăşământului în mod regulat. Simptome: apar cuiburi de păduchi pe frunze şi pe tulpină. Cauze: planta este atacată de păduchi Remediu: primăvara se aplică un insecticid, iar toamna se înlătură toate frunzele. Citeşte şi Pământul de flori – 5 sfaturi utile Simptome: apar pete alungite de culoare gri-roşiatică pe frunze şi pe tulpină, uneori chiar şi pe boboci, petale. Cauză: bujorul de grădină este atacat de ciuperci şi mucegaiuri. Remediu: se taie părţile afectate; dacă situaţia este gravă, se recomandă tăierea plantei până la suprafaţa solului. Nu uita, bujorul de grădină este destul de rezistent la boli şi dăunători, dar manifestă sensibilitate la nivelul rădăcinilor, care nu trebuie deranjate decât în cazuri speciale. Evită plantarea tufelor de bujori în apropierea copacilor. Citeşte şi Regal floral cu Amaryllis Articol publicat în revista Casa şi grădina Text: Adriana Bărar Foto: © prime1001; fotoknips – Fotolia.com Distribuie articolul pe: