Trandafirii urcători, clematitele și glicina sunt plante cu un potențial romantic ridicat, dar este bine să nu te bazezi doar pe acesta. Alege-le cele mai potrivite locuri din grădină și învață arta de a le dirija creșterea și de a le conduce pe suporturi. Foto: Flori Lixăndroiu Concertul florilor urcătoare face să se remarce trandafirii, glicinele și clematitele. Aceste plante minunate știu să împodobească într-o manieră aparte atât porți, garduri, ziduri, balcoane, bolți, fațade, pergole de tot felul, coloane, cât și locuri de odihnă sau cochete chioșcuri de grădină, refugii perfecte în zilele de vară, cărora le conferă un aer romantic… Suportul pe care aceste plante se cațără se pierde uneori sub bogăția de flori, alteori însă el este lăsat special la vedere. Indiferent de varianta pe care o vei alege, montează încă de la început suporturi potrivite pentru dimensiunile plantei ajunse la maturitate. De asemenea, nu uita că spațiul de trecere prin sau pe sub orice suport gol va fi mult micșorat de prezența florilor. Un alt aspect de care este bine să ții cont îl reprezintă alegerea plantelor: alege unele cu înflorire de jos, nu doar la vârf și plantează-le astfel încât direcția de creștere dorită pe suport să fie spre soare. În ceea ce privește trandafirii din care faci perdele de flori, orientează-le acestora lăstarii pe orizontală. Tips flori urcătoare: • o grădină în care trandafirii urcători conduși pe bolți sau coloane și cei de tip standard (altoiți pe trunchi) își înalță mulțimea de flori cât mai sus câștigă la capitolul romantism. • glicina este frumoasă oricum. Dacă însă este orientată la înălțime în plan orizontal și are chiorchini foarte lungi, lăsați să atârne în voie, își evidențiază și latura romantică. Articol adaptat din revista Casa lux – mai 2015 Autor: Flori Lixăndroiu Distribuie articolul pe: