Acasa la designerul Adeline Catinas

Acasa la designerul Adeline Catinas

acasa-la-designerul-adeline-catinas2

Acasa la designerul Adeline Catinas. În ultimii ani a încălţat şi accesorizat mai toate persoanele publice de la noi, aşa că am fost curioşi să o cunoaştem pe Adeline şi mai ales să aflăm ce se ascunde în spatele talentului ei. I-am fost musafiri la Cluj, în casa părintească, acolo unde de-a lungul anilor şi-a conturat personalitatea.

Am cunoscut-o pe Adeline cu ceva timp în urmă şi, în afară de discuţiile lungi despre design, accesorii, modă, de fiecare dată aducea în discuţie punctul ei de echilibru, cel ce o face să se reîncarce cu energie, casa familiei de la Cluj.

Citeste si: Rasfat culinar intr-un spatiu deosebit.

acasa-la-designerul-adeline-catinasAcasa la designerul Adeline Catinas. Deşi acum petrece mai mult timp în Bucureşti, alergând între comenzi, schiţe şi clienţi precum Adela Popescu, Rhea Costa, Malvina Cservenschi, Dana Rogoz sau Irina Mohora, ea ne declară: „În acest spaţiu familial simt atmosfera primitoare ce îmi dă sentimentul de relaxare şi de armonie perfectă.ˮ Odată ajunşi la Cluj, la invitaţia Adelinei, am pătruns în acel univers de care ne povestea.

Citeste si: Mobila reconditionata intr-un apartament spatios.

„E casa la care am visat încă din copilărie. O casă cu un living imens, în care toţi membrii familiei, atunci când se reunesc, se relaxează în jurul şemineului cu o cană de lapte cu scorţişoară şi fulgi de ciocolată în mână şi deapănă cele mai frumoase amintiri.ˮ

Citeste si: Leagan romantic in casa.

Casa, aşa cum este acum, a fost amenajată în perioada în care Adeline era în liceu. Tatăl ei este cel ce a luat deciziile majore legate de design deoarece, călătorind mult prin Germania, a văzut că majoritatea caselor de acolo erau decorate într-un stil Bohemian chic, elegant, cu linii aristocrate uşor baroce. Atunci a decis că acest gen de amenajare se potriveşte şi în casa familiei lui.

 

acasa-la-designerul-adeline-catinas1

Ceasul cu pendul Art Nouveau este printre obiectele preferate ale Adelinei, ea fiind îndrăgostită de acest stil al anilor 1900.

Acasa la designerul Adeline Catinas. Scara interioară e realizată manual cu dantelării din fier forjat evidenţiate de balustrada din lemn de stejar.

 

Producţie şi text: Ana Nechita Amelian
Foto portret: Bogdan Popescu
Articol aparut in revista Casa si gradina
Distribuie articolul pe: