Craitele – florile colorate ale verii

Craitele – florile colorate ale verii

Crăițele sunt flori minunate, atât prin culoare, și formă, dar și datorită faptului că înfloresc fără oprire de la finele lui mai până la finele lui septembrie și chiar mai mult daca-i toamna caldă. Crăițele sunt flori foarte rezistente, cresc fără nici un fel de probleme în toate tipurile de sol, au nevoie doar de soare, o zonă liberă în jurul lor – pentru că au tendința de a forma tufe, și o udare regulată, la fiecare 3-4 zile mai ales în perioadele de vară cu temperaturi ridicate.

crăițele

Citește și: Flori de gălbenele în grădină

Crăițele au flori de cele mai diferite culori. Există crăițe galbene, cărămizii, pătate în două culori, portocalii sau galben deschis la culoare. Crăițele au miros specific, ușor amărui asemănător cu cel al florilor de toamnă. Se cunosc în jur de 50 de specii de Crăițe, însă cele mai populare sunt cele cu flori galbene sau portocalii de dimensiune mică, care sunt și cele mai rezistente și cel mai bine adaptate la clima din România.

Citește și: Plante care alunga tantarii

Că să înflorească mai mult timp, iar florile să devină din ce în ce mai mari, tot ceea ce trebuie să faci este să rupi florile uscateși din cand în când să ciugulești câtiva muguri de floare mai ales din zonele unde aceștia sunt foarte numeroși, la începutul perioadei de înflorire.

Citește și: Florile lunii septembrie

Crăițele se plantează direct în grădină la sfârșitul lui aprilie sau începutul lui mai. Se pot cumpără de la magazin plantutele tinere sau se pot face răsaduri începând cu luna martie. Semințele se pun într-o cutie cu pământ, apoi se acoperă cu un strat subțire de nisip. Răsadul trebui udat bine. După ce răsar plăntele acestea trebuie rărite imediat prin smulgere. cele rămase trebuie lăsate să crească și pot fi mutate în grădină în aprilie, la distanță relativ mare unele de altele de aproximativ 20-25 centimetri.

Crăițele sunt foarte tolerante și pot sta în ghivece cu alte plante. Se simt bine cu petuniile și cu alte flori de vară, iar în grădină sau în ghivece pot face combinații spectaculoase de forme și culori.

Citește și: Flori de sanziene, florile magice ale verii

Crăițele sunt flori anuale, iar toamnă, după ce se ofilesc, trebuie smulse. Poți aduna semințele pentru anul următor. Dacă nu le vei smulge, anul următor vor apărea crăițe prin autoînsămânțare, dar o iarnă grea le poate compromite, după cum le poate ucide și lipsa apei sau prea multă umezeală. Crăițele, deși sunt foarte rezistente în forma adultă, după prima înflorire, sunt delicate și fragile în prima etapă.

Crăițele au capacitatea de a proteja de dăunători anumite culturi de plante, având acțiune antifungică. Plantate în preajma legumelor, îndepărtează paraziții și insectele dăunătoare.

Sursa foto: Thinkstock/Guliver

 

Distribuie articolul pe: