Cine a inventat fierul de calcat

Cine a inventat fierul de calcat

cine-a-inventat-fierul-de-calcat

Cine a inventat fierul de calcat. Nimeni nu poate spune exact când au început oamenii să folosească diverse obiecte pentru a-şi netezi hainele sau materialele textile; cert este că, încă din sec. I î.H., chinezii foloseau o tigaie specială din fier, umplută cu cărbuni încinşi, pentru a călca hainele.

Citeste si: Cinci obiecte noi pentru casa ta.

În tot acest timp, gospodinele din Europa foloseau metode şi instrumente puţin mai primitive pentru a călca, cum ar fi pietrele cu suprafeţe late şi netede, lemne sau chiar sticlă.

Cine a inventat fierul de calcat. Dar, odată cu începutul secolului al XVII-lea, gospodinele s-au putut bucura de un fier de călcat mai practic şi mult mai eficient. Este vorba de fierul de călcat cu mâner, din fontă, în formă de delta şi umplut cu cărbune. Aceste tipuri de fiare de călcat au fost folosite până în 1902, când au fost retrase definitiv de pe piaţă.

Citeste si: Sfatul designerului – cum alegi vesela.

La sfârşitul sec. al XIX-lea şi începutul sec. al XX-lea au fost create, inventate şi testate diferite modele de fiare de călcat ce foloseau drept combustibil kerosenul, alcoolul sau chiar benzina. În ciuda riscului sporit de incediu, aceste tipuri de fiare de călcat au fost cumpărate şi folosite până după cel de-al Doilea Război Mondial.

Fierul de călcat electric 

În America, Henry W. Seeley a inventat primul fier de călcat electric în 1882. În acelaşi an, un fier de călcat încălzit de un arc de carbon a fost dat în folosinţă în Franţa, dar a fost prea periculos pentru a avea succes pe piaţă. Fierul de călcat inventat de Henry W. Seeley cântărea aproape 7 kilograme şi nu îi puteai controla temperatura. Primul fier de călcat cu termostat a intrat pe piaţă în anul 1920.

Citeste si: Cat costa bucatariile contemporane.

Cine a inventat fierul de calcat. În ultimii ani, un alpinist din Leicester, Anglia, a dus plicticoasa obligaţie de a călca haine la extrem. A inventat un nou sport, numit Extreme Ironing – „Călcatul Extrem”, ce constă în a călca haine în ipostaze cât mai creative, dar în condiţii cât mai extreme. Mai multe găsiţi pe www.extremeironing.com.

Articol aparut in revista Casa si gradina.
Foto: Thinkstock.
Distribuie articolul pe: