Tărâmul fermecat din basmele cu zâne poate fi lesne transpus în dormitorul fetiței tale. Optează pentru elemente decorative care o fac să se simtă ca într-o poveste: accesorii care se transformă în căsuțe fermecate și castele impozante, finisaje care te conectează la natură și mobilier „croit“ pe înălțimea piticilor. Folosește lambriuri în camera copilului tău, pentru a conferi un plus de căldură amenajării. Patul este piesa de rezistență a decorului, așa că orientează-te către un model înalt, pe care să-l poți transforma într-un castel din al cărui turn prințesa ta își va putea admira în fiecare dimineață micul regat. Tot ce trebuie să faci este să-l accesorizezi cu un set decorativ textil cu ajutorul căruia vei putea crea dedesubt pereții și uşa unei căsuţe de joacă, cu buzunar interior (pentru jucării), un turn (în prelungirea scării) şi acoperişul căsuţei, care poate avea și rol de cuvertură (modelul din imagine este din poliester și poate fi achiziționat de la Imaginarium, cu 499 lei; tot aici găsești patul, din lemn de pin alb, L 200 x l 97 x h 118 cm, 1.699 lei ). Vino în completare cu un suport pentru haine, o măsuță de toaletă și un fotoliu în miniatură, pentru un look original. Un plus de veselie obții dacă decorezi pereții cu autocolante colorate (la magazinul Imaginarium, astfel de accesorii costă 69,9 lei/set 6 buc.). Folosește finisaje din lemn, căci acestea subliniază latura jovială a decorului și aduc acea căldură necesară în oricare încăpere destinată micuților. Foto: PR Distribuie articolul pe: