Se poate spune că fiecare etapă din an, din timpul primăverii, al verii și al toamnei are florile ei. Florile lunii august sunt printre cele mai frumoase flori ale verii. Toate sunt flori mari, puternice, vânjoase, pentru că trebuie să facă față temperaturilor ridicate, eventual perioadelor de secetă și furtunilor de vară. Florile lunii august sunt gladiolele, regină nopții, floarea soarelui și levănțica sunt, oficial, florile lunii august, dar în funcție de latitudine și altitudine, la acestea se adaugă cârciumăresele, tufănele, crizanteme și încă multe altele. Gladiolele sunt oficial florile lunii august. Gladiolele sunt flori perene ce fac parte din aceeași familie cu irișii. Inflorescență este un spic cu flori așezate unilateral sau bilateral, pe unul sau două rânduri. Numărul florilor în inflorescență variază între 2 și 12 la speciile sălbatice și peste 20 la soiurile cultivate. Citeste si: Luna mai in gradina de legume Regină-nopții este vedetă nopților de august, este una din florile lunii august. Originară din America de Sud, regină-nopții înmiresmează aerul fierbintede vară, fie că ai plantat-o în jardinieră de pe balcon sau în grădină. Regină nopții își deschide floarea numai după ce lumina soarelui scade și rămâne deschisă pe tot parcursul nopții. Florile sunt că niște mici trompete albe sau viu colorate (roz,purpuriu, frez, roșu, roze, galben). Regină nopții înflorește, practic din iulie, dar luna august este perioadă oficială. Regină nopții o să reziste până târziu în orctombrie, dacă vremea rămâne cât de cât caldă. Citeste si: Lucrarile de primavara in gradina. O lista de prioritati Lavandă înflorește în august, și micile și parfumatele flori albastre sunt florile lunii august. Lavandă crește bine mai ales în grădinile însorite, cu sol nisipos și bine afânat. Crește bine și în jardiniere sau ghivece, dacă solul este amestecat în părți egale cu nisip. Nu-i priește solul acid, așa că ferește-te să folosești îngrășăminte pe bazade azot sau îngrășământ natural (bălegar) și nu uită să o uzi în fiecare seară. Poți încerca să obții răsaduri de lavandă din semințe, dar trebuiesa te înarmezi cu multă răbdare, pentru că ar putea trece chiar șase luni până să germineze. În prima perioadă, răsadnița de lavandă trebuie ținută la răcoare, dar nu în frig. Dacă ai lavandă în curte, atunci este bine de știut că florile se culeg atunci când sunt închise, sau abia deschise, când parfumul și culoarealor au atins maximum de intensitate. După ce se tăie, firele de lavandase țin la uscat sub formă de buchete, fie atârnate cu florile în jos,fie răsfirate pe o tavă, într-o încăpere bine aerisita și destul de călduroasă. Floarea-soarelui este îndrăgostită de soare și căldură, și este una din florile lunii august, luna august fiind una din cele mai încinse luni din an. În grădină cele mai potrivite sunt florile special concepute curol decorativ, dar nu te oprește nimic să plantezi catev floarea soarelui de pe urmă cariea să primești semințe numai bune de ronțăit. Plantează floarea soarelui în aprilie în zonă însorită din grădină, la distante de 30-50 centimetri, pentru a putea crește în voie. Citeste si: Plante de gradina cu efecte medicinale Cârciumăresele sunt florile lunii august cele mai populare în grădini. Deși iubesc căldură, aceste flori nu se simț bine în bătaia directă a razelor de soare. Ceea ce face din cârciumărese unele dintre cele mai iubite flori ale lunii august este coloritul lor. De la frez, galben pal și alb la roșu aprins și corai, de la alb la albastru intens, cârciumăresele ies și mai bine în evidența dacă sunt împrietenite cu alte flori ale lunii august pentru variație și diversitate. Sursa foto: Otilia Ignat Distribuie articolul pe: