Crinul alb (Lilium candidum) are flori mari, albe, în formă de trompetă şi foarte parfumate purtate pe tije lungi, uneori atingând și doi metri, pline de frunze lanceolate, lucioase. În zonele cu climă blândă, frunzele sale sunt veşnic verzi. Spre deosebire de alte soiuri de crini, acesta este puţin pretenţios, crescând bine într-un sol bogat în substanțe nutritive, ușor alcalin, calcaros şi bine drenat. Crinul alb poate fi amplasat atât în soare direct, cât și în umbră ușoară, tolerând un sol mai uscat decât alte specii de crini. Citeşte şi Deliciile de pe balcon: legume și fructe În mod obișnuit, crinul alb se înmulțește toamna prin divizarea și transplantarea bulbilor – aceștia se așază foarte aproape de suprafața solului, la 1,5 cm adâncime. Este mai dificil de obținut plante noi prin semințe, însă odată prinse, aceste exemplare vor fi mai rezistente la boli precum putregaiul cenușiu (Botritys). Crinul alb – utilizări cosmetice Calităţile curative ale crinului alb sunt cunoscute încă de pe vremea romanilor. Pliniu cel Bătrân notează că balsamurile şi uleiurile obţinute din florile şi frunzele de crin erau folosite ca remedii împotriva muşcăturilor de scorpion şi de şarpe, împotriva febrei şi a infecţiilor. Citeşte şi Clematis, sfaturi de îngrijire Astăzi, datorită substanţelor conţinute de flori şi de bulbi, vanilină, flavonoide, carotenoide, alcaloizi, aminoacizi şi săruri minerale, crinul alb este unul dintre ingredientele principale ale industriei cosmetice. Având proprietăţi emoliente şi hidratante, este folosit în cremele de zi şi noapte pentru a reda elasticitatea pielii. În cazul rănilor şi arsurilor, vindecă pielea fără urmă de cicatrice, iar oţetul obţinut din crin este remediu împotriva negilor. Tratează cuperoza (afecţiune care se manifestă prin dilatarea capilarelor), iar ultimele studii arată că saponina conţinută de crinul alb inhibă dezvoltarea cancerului de piele. Nu în ultimul rând, uleiul esenţial de crin este folosit în industria parfumurilor. Citeşte şi Cepșoara, iarba aromată Articol adaptat din revista Casa și grădina Text: Patricia Ușurelu Foto: © epitavi – Fotolia.com Distribuie articolul pe: