Living in bucatarie

Living in bucatarie

living-in-bucatarie

Living in bucatarie – Îmi place ideea timpului petrecut în bucătărie, ca în jurul focului. Înainte, ce-i drept, probabil se împletea sau cânta, prilej pentru diverse îndeletniciri casnice; acum, ne-am updatat cu TV-ul şi DVD-ul. Eu însă tot nu înţeleg de ce unii dintre noi simt nevoia lor în bucătărie, unde oricum n-ai timp să te plictiseşti.

Citeste si: Trei bucatarii romanesti si povestile lor

Bucătăria aceasta s-a vrut clar ultramodernă, mobilată, dotată, luminată. Însă nu pot să nu văd reminiscenţele perioadei comuniste. Nu pot să nu mă gândesc cât m-ar fi şocat pe atunci o astfel de bucătărie. Dar de ce oare peste 20 de ani mi se pare nelalocul ei?

Cum oare ceva care ar fi fost un vis de neatins în copilărie este acum ceva pentru care nu aş opta? Simt că am sărit nişte etape, nu am avut ce poate mi-aş fi dorit şi acum, când pot avea, nu mai vreau? Oare oi fi eu greu de mulţumit?

Citeste si: Idei creative pentru o bucatarie practica

Înţeleg aceste răni nevindecate. Da, se pot vedea chiar şi într-o bucătărie ca aceasta, unde omul are totul la îndemână, diverse butoane pe care, dacă apasă, viaţa devine mai comodă. Rămân însă la impresia mea că acest gen de interioare reprezintă încă reflexul unor mari frustrări şi lipsuri din perioade de mult apuse. Atunci când lipsurile sunt foarte mari ne amprentează alegerile. Cu alte cuvinte, pentru a începe să avem alegeri de design contemporan, este, se pare, necesar să nu sărim etape. Mai întâi calmăm suferinţele, recuperăm lipsurile, pentru ca apoi să ne permitem alegeri de actualitate.

Living in bucatarie –  Ce te poate, aşadar, îndemna să transformi această bucătărie într-un soi de living în care să te înghesui atât în jurul mesei, cât şi în faţa televizorului, pe canapea şi pe scaune, ca şi cum ar lipsi un spaţiu special adresat vizionării filmelor? Poate o reminiscenţă bucolică, de familie reunită, cum spuneam, la căldura focului, unde au loc activităţi casnice cotidiene, dar şi de informare, delectare şi se satisface şi plăcerea de a te uita la televizor.

Citeste si: Solutii de amenajare pentru o bucatarie mica

Când vezi această bucătărie, te gândeşti oare ce se întâmplă în ea? Timp petrecut împreună, vizionări de filme, degustări de vinuri, gătit, împărtăşit de idei, experienţe. O viaţă de bucătărie, un loc de întâlnire, un mic cuib. Un loc bun pentru bucătărit şi pentru simţit bine împreună.

Articol publicat in revista Casa si gradina
Text: Oana Nica
Distribuie articolul pe: