Riscuri majore pentru casa ta: incendiile, cutremurele si inundatiile

Riscuri majore pentru casa ta: incendiile, cutremurele si inundatiile

Statistic vorbind cele mai multe case sunt distruse ca urmare a incediilor. Urmează inundațiile și abia la final cutremurele. Toate acestea sunt considetare riscuri majore pentru casa ta. Toate pot fi prevenite cu puțină atenție, dacă evaluezi corect situațiile posibile și dacă iei câteva măduri de siguranță.

fire-542795_1920

Inundațiile sunt fenomene previzibile și pe lista cu riscuri majore pentru casa ta, dacă casa este amplasată pe albia râurilor neamenajate, în zonele care au istorc inundabil și în locurile unde apa nu poate fi dirijată. O casă construită într-o zonă sigură, conform standardelor de sigurață va avea daune minime în cazul unor inundații excepționale (situațiile extreme din punct de vedere meterorologic tind să între într-o nedorită normalitate), dar o casă amplasată într-o zonă cu risc este expusă la inundații ăn orice moment.

Cutremurul este un eveniment major. Siguranța casei tale este pusă serios la încercare. Și aici sunt soluții, iar construcția solidă, conform normelor, fără improvizații te poate feri de situații dramatice. Și modul în care este organizată în interior are o influență majoră și poate face diferența între situații limită și siguranța casei.

Incediile – pe care le-am lăsat special la urmă, sunt cel mai mare pericol pentru casă. Riscul unui incediu este mai mare în cazul locuințelor individuale, care folosesc încălzirea cu lemne sau alte materiale combustibile, dar un risc crescut au toate locuințele pentru că incendiul poate fi produs ca urmare a unor defecțiuni ale instalației electrice, a surselor de alimentare cu gaz, a centralelor termice de apartament sau a celor folosite pentru încălzirea cu lemn sau gaz ale caselor individuale.

→Cosul de fum. Cele mai importante detalii

firewood-458056_1920Există câteva reguli importante care te pot une la adăpost și pot reduce substanțial riscul de incediu.

  • Nu aglomera camerele și casa în general cu mobilă. Este și estetic și sigur! Obiectele din lemn îngrămădite sunt un combustibil extrem de periculos, riscurile unor tragedii fiind majore.
  • Folosește cu grijă lumânările. Lumânările parfumate fac parte dintr-o tendinţă majoră a momentului. Tot mai multe persoane le folosesc pentru a se relaxa, pentru a-și parfuma casa sau pentru a crea o atmosferă intimă sau romantică. Dar lumânările sunt extem de periculoase, mai ales dacă le lași să ardă complet nesupravegheate.
  • Există un risc major de producere a unor incendii. Prin urmare, aprinde lumânările și lasă-le aprinse numai cât stai în camera respectivă, astfel încât să le poţi supraveghea. Așază-le pe un suport, precum un platou sau farfurie din ceramică sau metal, în niciun caz din plastic sau hârtie sau alte materiale ușor inflamabile, dar nici direct pe mobila din lemn! Pune-le întotdeauna pe o masă liberă sau un loc în care să nu fie înconjurate de diverse obiecte. Stinge întotdeauna lumânările înainte de culcare!

→Asigurarea locuintelor. Informatii utile

  • Nu depozita și nu folosi niciodată motorina, benzina, naftalina sau alte materiale inflamabile în casă. Carburanţii sau alte lichide inflamabile pentru uz casnic se păstrează numai în ambalaje metalice special destinate, închise ermetic, în locuri protejate și fără a se depăși cantitatea de 25 de litri.
  • Nu folosi niciodată afumători improvizate și nu le amplasaţi în magazii, poduri, remize, sub șoproane sau lângă materiale combustibile. Afumătorile se confecţionează din zidărie de cărămidă și materiale incombustibile și se amplasează independent de celelalte construcţii din gospodărie.
  • Nu ține buteliile de gaze în apropierea surselor de căldură ori sub acţiunea directă a razelor solare.
  • Nu folosiţi butelii de gaze lichefiate fără regulatori de presiune, cu garnituri deteriorate ori cu furtunuri de cauciuc fisurate sau lărgite la capete.
  • Nu încălziţi buteliile cu flacără și nu le folosiţi în poziţie culcată, răsturnată sau înclinată.
  • Verifică, curăţă și reparară coșurile de fum cel puţin o dată pe an, de către o persoană autorizată. Taie crengile copacilor aflate deasupra sau în apropierea coșurilor de fum.
  • Amplasează materialele combustibile la distanţă faţă de sobe.
  • Izolează soba faţă de podea și pereţii din apropiere.
  • Folosește doar tipul de combustibil pentru care a fost proiectat sistemul de încălzire și respectă întocmai instrucţiunile producătorului.
  • Depoztează cenușa într-un container de metal în exteriorul locuinţei și la distanţă de casă, grajd, fânar, depozite, etc.
  • Stingeţi întotdeauna focul din sobă înainte de culcare.

→ Cum evaluezi riscul seismic al unei case?

  • Nu utiliza aparate electrice, cablurilor, prize, întrerupătoare cu defecţiuni sau cu improvizaţii.
  • Suprasolicitarea reţelei electrice reprezintă mereu un risc major de incediu, iar calibrarea acesteia trebuie realizată adaptat la spațiul locuibil și la numărul de consumatori din casă (de la calculator la televizor, de la frigider la mașină de spălat).
  • Nu lăsa nesupravegheate aparate electrice sub tensiune, cum sunt: fier de călcat, reșou, radiator și altele asemenea.
  • Nu folosi siguranţe fuzibile supradimensionate pentru că acestea sunt făcute să cedeze tocami ca măsură de siguranță, iar creșterea capacității lor poate pune în pericol întreaga casă.

Este important!

Ține la bucătărie un stingător de incendiu sau a unei pături de incendiu.
Ține un extinctor în camera tehnică daca folosești o centrală pe lemne sau gaz.

Toate aceste măsuri sunt elemente de siguranță care pot să elimine unele riscuri majore pentru casa ta!

Sursa foto: pixabay.com

Distribuie articolul pe: