5 plante care întăresc sistemul imunitar

5 plante care întăresc sistemul imunitar

plante care întăresc sistemul imunitar

5 plante care întăresc sistemul imunitar Există o mulţime de plante, mai mult sau mai puţin cunoscute la noi, care fortifică sistemul imunitar şi tratează o gamă largă de afecţiuni. Le poţi căuta la plafar sau le poţi cultiva chiar tu; unele rezistă doar în casă, pe altele le poţi creşte direct în grădină.

Plante care întăresc sistemul imunitar – echinaceea

Echinaceea (Echinacea purpurea) este unul dintre cele mai vechi remedii naturale folosite de indienii din America de Nord. Numită şi Pălăria Soarelui, era folosită de aceştia pentru vindecarea rănilor şi în tratarea răcelilor şi a stărilor febrile. Începând cu secolul al XIX-lea, echinaceea devine cunoscută ca plantă medicinală şi în Europa. Celebritatea şi-a câştigat-o prin efectele sale extraordinare asupra sistemului imunitar, fiind astfel recomandată în tratarea unei game foarte largi de afecţiuni: de la banalul guturai, până la diferite forme de cancer.

Dar echinaceea este cultivată şi în scop ornamental. Plantă perenă erbacee, are tulpini înalte de un metru, frunze lanceolate şi flori mari, asemănătoare margaretelor, cu petale roz purpurii. Se poate cultiva cu uşurinţă în grădină, are nevoie doar de un loc însorit şi de un sol foarte bine drenat.

Citește și: Spânzul de grădină – sfaturi utile

Plante care întăresc sistemul imunitar – Ginkgo biloba

Considerată a fi una dintre cele mai vechi specii de arbori, Ginkgo biloba are strămoşi care au trăit în timp ce dinozaurii cutreierau încă pământul. De proprietăţile medicale ale acestui arbore s-au folosit chinezii încă de acum 5000 pentru a trata disfuncțiile cardiace. Astăzi este cultivat peste tot în lume şi este un produs extrem de important deoarece îmbunătăţeşte fluxul de sânge în organism, acuitatea vizuală şi creşte puterea de concentrare și de memorare. De asemenea, sâmburii de ginkgo sunt un ingredient tradiţional în bucătăria asiatică; se consideră că au numeroase beneficii pentru sănătate şi chiar calităţi afrodiziace. Cu toate acestea, consumul în cantităţi prea mari sau îndelungat poate provoca intoxicaţii severe.

Datorează rezistenţei crescute la condiţiile extreme şi diverşi paraziţi, arborele Ginkgo biloba poate fi cultivat şi în grădinile noastre. Trebuie să ai însă multă răbdare deoarece creşte foarte încet.

Plante care întăresc sistemul imunitar – Astragalus

Astragalus este o rădăcinoasă perenă folosită în medicina tradiţională asiatică de peste 2000 de ani. Este un stimulant tonic similar ginseng-ului care ajută organismul uman să acumuleze energie şi să reziste la infecţii şi la bolile de inimă, ficat şi rinichi. Studiile clinice sugerează că astragalus este un adjuvant de succes în terapia convenţională pentru stimularea imunităţii la anumite tipuri de cancer.

Citește și: Fructe tradiționale – soiuri noi

Deşi originară din China, Astragalus poate fi cultivată în orice climat temperat, atâta timp cât ai grijă de răsad. Plantelor le place un sol nisipos şi bine drenat în plin soare. Apa ploilor este mai mult decât suficientă, deoarece Astragalus nu suportă umezeala. Pentru a ajunge la maturitate şi a putea fi folosită în diversele preparate farmaceutice, rădăcina de Astragalus are nevoie de cel puţin 3 ani de dezvoltare.

Plante care întăresc sistemul imunitar – inul

Deşi asociezi inul mai mult cu ţesăturile sau hainele, află că este una dintre plantele cu foarte multe întrebuinţări: în industria alimentară, textilă, farmaceutică şi nu în ultimul rând ca plantă ornamentală. În ultimul timp, inul este cultivat din ce în ce mai mult prin grădini pentru ca seminţele sale sănătoase să ajungă cât mai repede în farfurii. Acestea sunt foarte bogate în acizi graşi omega-3 şi ajută la reducerea colesterolului şi la scăderea tensiunii arteriale. Inul este foarte uşor de crescut, are nevoie de un loc însorit şi un sol bogat şi bine drenat care să fie menţinut umed.

Plante care întăresc sistemul imunitar – Andrographis paniculata

Andrographis paniculata, cunoscută frecvent şi sub numele de echinaceea indiană, este o plantă anuală cu flori mici şi delicate, pe care numeroase autorităţi medicale o consideră foarte eficace în stimularea sistemului imunitar şi un element important în tratarea gripei, răcelii, şi chiar a cancerului şi a infecţiei cu HIV.

Andrographis poate fi obţinută cel mai uşor din seminţe, dar se prind şi plantele mature. Andrographis iubeşte soarele şi umezeala. În ceea ce priveşte solul, nu este deloc pretenţioasă, putându-se dezvolta la fel de bine şi în cele bogate şi în cele sărace.

Citește și: Fructe exotice din grădina ta 

Articol adaptat din revista Casa și grădina   *   Text: Patricia Ușurelu   *   Foto: Guliver/Thinkstock
Distribuie articolul pe: