Panourile solare sunt un subiect tot mai dezbătut printre proprietarii de locuințe. Principalele motive sunt legate de costuri, facturile la energie fiind de la an la an tot mai piperate. Astfel, o o soluție alternativă care contribuie substanțial la reducerea cheltuielilor pare o idee bună. Un alt motiv este acela că românii devin încet mai responsabili cu privire la poluare și caută să investească în soluții ecologice. Dacă că te gândești serios să instalezi panouri solare, sau vrei doar să afli mai multe despre acest subiect, în cele ce urmează am realizat o selecție a celor mai frecvente și utile întrebări. Cât de mult contează alegerea făcută? Alegerea panourilor solare este poate unul dintre cele mai importante aspecte. În primul rând este important să alegi panouri solare de calitate, care vor funcționa exemplar, pentru o lungă perioadă de timp. Dată fiind diversitatea de modele disponibile, diferențele privind calitatea sunt și ele considerabile. Deși fiecare vânzător îți va spune că produsele comercializate de el sunt cele mai bune, este esențial să te informezi corespunzător înainte de a te decide asupra unei variante. Cere să ți se ofere toate informațiile disponibile privind caracteristicile produsului, iar dacă nu ai acces la toate detaliile, evită să cumperi. Aspectele importante sunt legate de condițiile de testare, eficiența energetică, coeficientul de temperatură, toleranța, garanția. Cum funcționează? Există două tipuri principale de panouri solare: termice și fotovoltaice. Având scopuri diferite, fiecare funcționează în mod diferit. Ambele se montează pe acoperiș și au un aspect asemănător, însă primele au rolul de a încălzi apa menajeră, iar celelalte oferă energie electrică. Panourile solare termice au la bază același sistem de funcționare. Sunt compuse din colectoare solare, care trebuie montate în locuri în care pot absorbi energia solară. Prin intermediul acestora este încălzită apa, care mai apoi circulă în sistem cu ajutorul unei pompe cu consum redus de energie. Panourile fotovoltaice sunt formate din celule solare, care captează energia și o transformă în energie electrică. Practic, aceste celule absorb o parte din particulele de lumină, denumite fotoni, care cad pe suprafața lor. Cantitatea de energie produsă de fiecare foton trece printr-un cablu pentru a fi consumată sau înmagazinată în acumulatori. Panourile solare trebuie curățate? Sistemele solare de calitate sunt astfel construite încât se curăța singure atunci când plouă. Totuși, chiar și așa, este important să știi că cel mai mic obstacol între panou și soare va reduce semnificativ capacitatea întregului sistem de a produce energie. Printre cele mai întâlnite probleme sunt depunerile de noroi, frunzele, zăpada sau gheața. În cazul în care observi că suprafața panourilor este acoperită, este recomandat să le cureți. Singura excepție este gheața, care se va forma uneori iarna, însă este greu de înlăturat. Din acest motiv, este de preferat să nu intervii. Se va topi singură odată cu apariția soarelui. În mod contrar, ai putea deteriora suprafața panourilor, reducându-le eficiența. Funcționează la umbră? Panourile solare vor produce mult mai puțină energie dacă sunt amplasate în umbră. Acestea trebuie montate într-o zonă în care soarele bate cât mai mult de-a lungul zilei. Dacă există ramuri care blochează razele solare, umbrind panourile, este recomandat să le înlături. Uneori nu este posibil ca suprafața acestora să fie în bătaia soarelui întreaga zi. Totuși, asigură-te că nu sunt umbrite în intervalul orar 10-14. În această perioadă a zilei, sistemul va produce cea mai mare parte a energiei, deoarece soarele se află în cel mai potrivit unghi față de panouri. Cât sunt de eficiente pe timpul iernii? Chiar dacă locuiești într-o zonă montană, unde iarna ține mai mult decât în mod obișnuit, nu ar trebui să te îngrijorezi cu privire la eficiența panourilor solare. Ele nu sunt ineficiente în timpul sezonului rece. Ziua mai scurtă va avea un efect de reducere a cantității de energie produsă, însă panourile solare vor continua să funcționeze normal. Un impediment ar putea fi depunerea zăpezii. În cazul în care este vorba de un strat foarte subțire, specialiștii spun că acesta va avea un impact redus asupra eficienței panourilor. Lumina reușește să străbată, producând astfel energie. Lucrurile se schimbă atunci când au loc căderi masive de zăpadă. În aceste situații se pot produce inclusiv mici fisuri la nivelul structurii de susținere a sistemului. Stratul de zăpadă trebuie îndepărtat regulat pentru a asigura buna funcționare a panourilor solare. Panourile solare sunt o sursă suplimentară de energie, care nu trebuie omisă. Pe lângă faptul că montarea lor poate rezulta în economii substanțiale, astfel de sisteme ajută la conservarea mediului și a resurselor naturale. Sursa foto: Shutterstock Distribuie articolul pe: