Cum să cultivi singur plante aromatice pe balcon sau în bucătărie

Cum să cultivi singur plante aromatice pe balcon sau în bucătărie

Ți-ai dori să locuiești la curte ca să poți cultiva singur plante? Află că poți face asta și dacă locuiești la bloc, indifedent dacă ai sau nu balcon! Nu ai nevoie de spațiu prea mult pentru a crește plante aromatice, pentru că le poți păstra direct pe pervazul geamului.

Plantele despre care vom vorbi în acest articol sunt folosite ca mirodenii și condimente în numeroase preparate, sunt ușor de plantat și de crescut și nu au nevoie de o iluminare specială.

Busuioc

busuioc plante aromatice

Poate fi folosit în salate, pentru a garnisi diferite preparate și cocktail-uri, ca topping pentru pizza, în supe de legume, pentru a infuza uleiuri… posibilitățile sunt infinite.

Primul pas este să semeni semințele în ghiveci (sau chiar borcan, dacă vrei), apoi să le acoperi cu un strat de 0,5 cm de pământ. Se umezește apoi solul și se așază ghiveciul la locul lui. Are nevoie de soare și căldură și trebuie udat o dată sau chiar de 2 ori pe zi (frecvența udărilor se apreciază și după modul în care se comportă planta). Nu are nevoie de un pământ special, dar trebuie tuns regulat – ai grijă să nu tai niciodată mai mult de o treime din frunze.

Citește și: Câte tipuri de busuioc există și care sunt diferențele dintre ele?

Pătrunjel

patrunjel

Este una dintre cele mai populare plante aromatice din bucătăria românească, fiind folosită în ciorbe, supe, tocănițe, paste, sosuri, salate, garnituri etc.

De data aceasta ai nevoie de un pământ mai de calitate, eventual amestecat cu nisip. Semințele se presară uniform, apoi se acoperă cu un strat de 1,5 cm de pământ. Pentru cele mai bune rezultate, păstrează ghiveciul într-un loc bine luminat și la o temperatură ridicată. Se regenerează repede, deci poți rupe din el destul de des.

Rozmarin

rozmarin plante aromatice

Este folosit în special în bucătăriile cu influențe mediteraneene pentru a da savoare cărnii (în special celei de miel), dar și legumelor. Poate fi folosit și pentru limonade, deserturi, omletă, supe sau uleiuri aromate.

La baza ghiveciului se așază un strat de pietriș, iar solul trebuie să fie bine afânat și nisipos. În prima lună ar trebui să fie udat zilnic, apoi o dată la 2 zile (vara) sau o dată pe săptămână (iarna). Tăierea sa se face primăvara, pentru a stimula lăstărirea.

Cimbru

cimbru

Este folosit la supe, tocănițe, mâncăruri de legume, dar și pentru a mura varza și castraveții.

Este ușor de crescut chiar și de către începători, neavând nevoie de o îngrijire specială, de soare puternic sau de multă apă (se udă la 2-3 zile). Se adaptează bine oricărui mediu și se înmulțește repede.

Măghiran

maghiran

Se folosește des alături de busuioc în sosuri, tocănițe cu carne sau fripturi.

Se umple ghiveciul cu pământ și se împing semințele la câțiva centimetri, apoi ghiveciul se poziționează la soare. Planta nu trebuie udată în exces, iar dacă uiți să o uzi, nu va muri imediat.

Citește și: Utilizări și leacuri ale celor mai cunoscute condimente și plante aromatice

 

Sursă foto: Pexels

Distribuie articolul pe: