Exista patru soiuri de cătină. Cea folosită pentru consum este doar cătina alba. Restul au rol decorativ. Cătina de garduri (Lycium halimifolium) fam. Solanaceae. Este un arbust de circa 2-3 m, cu ramuri erecte sau arcuite, cu spini deși, frunze oblong-lanceolate de cam 2-6 cm lungime, acute cu baza cuneată. Florile violet-purpurii, dispuse câte 1-6 în cime, fructele bace roșii lunguiețe. Specie răspândită în toată țara, fiind rezistentă la ger și nepretențioasă la soluri. Se utilizează pentru garduri vii și boschete ornamentale. Cătina mică (Myricaria germanica) fam. Tamaricaceae. Este un arbust de circa 2,5 m înălțime, bogat ramificat, cu ramurile bătrâne muchiate, brune-roșcate, frunze solzoase, mici de 0,3-0,5 cm, obtuze verzi-cenușii. Flori roz-cenușii, mai rar albe, fructul o capsulă alungit-piramidală, de cam 1-2 cm dehiscentă în 3 valve, cu semințe mici, de circa 0,1 cm, lung aristate. Specie răspândită pe prundișurile râurilor din zona de dealuri și cea montană. Plantă ornamentală atât în spații verzi cât și în apartamente, prin ramuri folosite aranjate în vaze. Are utilizări medicinale sub formă de infuzii în afecțiuni hepatice și renale. Cătina roșie (Tamarix ramosissima) fam. Tamaricaeae. Este un arbust ornamental cu ramuri lungi, zvelte, cenușii-roșcate. Frunze mici de circa 0,2-0,5 cm lungime și 0,1-0,2 lățime, amplexicaule (care îmbrățișează tulpina), glaucescente (verzi-albăstrui), flori în raceme spiciforme, laxe, de cca 2,5-4,5 cm lungime, roz sau albe, slab mirositoare. Fructul, o capsulă piramidală, prismatică de aproximativ 0,3-0,4 cm lungime. Înflorește în iunie-august. Este spontană în zăvoaiele de sud și sud-est ale țării. Se utilizează pentru decorarea spațiilor verzi și ca ramuri înflorite în vaze de apartament. Se în-mulțește ușor prin butași de 20-25 cm. Vegetează bine pe aluviuni slab-humoase, permeabile, rezistă la inundații, suportă solurile sărăturoase. Cătina albă. Hippophae rhamnoides, fam. Elaeagnaceae. Este un arbust de talie mare (până la 6 m) cu lujeri alb-cenușii, spinoși, cu frunze liniar-lanceolate până la 6 cm lungime, de culoare cenușie pe ambele fețe. Florile dioice, mici, apar înaintea înfrunzirii (aprilie pe lujerii laterali). Este foarte puțin pretențios față de sol, totuși preferă solurile reavene, unde se și instalează în mod natural. Rezistă la ger și la secetă, cătina albă drajonează puternic, devenind invadantă. Este foarte decorativă datorită culorii frunzelor și fructelor. Se pretează la crearea de garduri vii, poate fi plantată în liziere de masive sau boschete, izolată în peluze, pe malurile apelor, pentru a le feri de eroziuni, în perdelele de protecție etc. Se apreciază că la noi crește subspecia carpatica Rousi, cu ramurile drepte (nu în zig-zag) cu frunze late, peste 5 mm și fructe subglobuloase. Cătina se de-osebește de sălcioara care are flori hermafrodite (cu ambele sexe) și fructe argintii. Cultivarea. Materialul de plantat se obține din semințe, drajoni, marcote, butași, altoire. Semănatul se face primăvara cu sămânță stratificată în timpul iernii, de preferiță în terenuri nisipoase. Marcotajul se aplică prin mușuroire, pentru înmulțirea exemplarelor femele. Toamna marcotele pot fi recoltate și plantate la locul definitiv. Drajonii pot fi plantați la locul definitiv. Butășirea se face din ramură cu călcâi și butășirea din fragmente de rădăcină este cea mai indicată. Se execută primăvara devreme. Altoirea se aplică pentru obținerea de exemplare femele sau mascule. Dăunători importanți nu are. Fructele. Cătina albă are fructe de culoare galben-aurii, grupate în jurul lujerilor, persistente și în timpul iernii, comestibile. Conțin foarte multă vitamina C. Fructifică o dată la doi ani. Fructele se culeg în coacere (din august până în septembrie sau chiar octombrie dacă nu este vremea geroasă) mai precis până la venirea brumelor. Fructele se detașează cu foarfecuța. În ultimul timp, cătina se bucură de atenția specialiștilor (amelioratori, chimiști, farmaciști, biologi). Fructele de cătină se folosesc în stare proaspătă sau uscată. Gustul lor este acru-astringent, însă, pe măsura coacerii, și mai ales după căderea primelor brume, devine mai plăcut și capătă un miros asemănător ananasului. În compoziția chimică a fructelor de cătină predomină vitamina C, o serie de pigmenți carotinoidici, care le dau culoarea portocalie, un ulei gras, în care sunt dizolvați acești pigmenți, vitaminele B1 și B2, acizi grași și fitosteroli și acid folic precum și acid nicotic, ulei volatil etc. Datorită acestei compoziții chimice complexe, fructele de cătină sunt considerate ca o provitamină naturală. Ele sunt folosite, în multe țări, în scopuri terapeutice și alimentare, sub formă de suc, gem, marmeladă, sirop, vin, lichior etc. Ele constituie un aliment accesibil tuturor. Pentru obținerea lor, fructele proaspete storc printr-o presă de struguri sau se freacă pe o sită inoxidabilă pentru a înlătura sâmburii. În unele țări, ceaiul de cătină se recomandă în diaree, reumatism, în boli de piele și urticarie. Importanța lor constă în conținutul mare de vitamina C (acid ascorbic) de peste 10 ori mai mult decât conțin lămâile și portocalele, ajungând la 500-600 mg vitamina C la 100 g fructe. Vitamina C din fructele de cătină nu dispare prin fierbere, ceea ce face ca marmelada preparată din aceste fructe să aibă și o mare valoare medicinală, pe lângă gustul delicios și răcoritor. Fructele mai conțin vitamina A, acid citric, săruri minerale care le dau în stare proaspătă un gust acru-amărui. Fructele cătinei mai au și o deosebită valoare medicinală. După presarea fructelor, sucul se separă de uleiul pe care-l conțin și care se folosește îndeosebi pentru vindecarea rapidă a arsurilor de piele și a altor răni (degerături, ulcerații). Vă doresc tuturor multă sănătate și succes, să aveți o toamnă bogată în roade! Citeste si: Catina de gradina sursa: Ioan Stănescu, Sinaia, jud. Prahova/ sursa foto: pixabay.com Distribuie articolul pe: