Florile înalte aduc verticalitate și volum în grădini și le conferă eleganță. Alege-le, amplasează-le și îngrijește-le corect, pentru ca tot sezonul să țâșnească, dintr-un colț sau altul al grădinii tale, săgeți colorate spre cer. Foto: Flori Lixăndroiu Nemțișorul anual crește foarte înalt și e posibil să cadă la pământ. Nu e o nenorocire, se descurcă singur și își reorientează foarte frumos lujerii deși spre cer, totul e să nu-l plantezi în prim-plan, unde e mai greu să asigure fermitatea marginilor de alei. Florile înalte, cu tije subțiri și suple, lungi și drepte au avantajul că accentuează foarte bine nota de verticalitate și dau mai puțin senzația de micșorare a spațiului decât cele care se dezvoltă sub formă de tufe înalte. Pentru grădini cu suprafețe mici, în care alegerile și aranjamentele trebuie făcute cu și mai multă grijă, sunt mai potrivite cele asemănătoare unor “săgeți florale”, care cresc și în variante pitice, precum gladiolele sau irișii. În plus, pentru că florile înalte obturează vederea și au tendința de a aglomera spațiul, în locurile mici sunt suficiente câteva, bine plasate. Reguli de îngrijire pentru florile înalte Respectă cu strictețe cerințele fiecărei plante. Majoritatea plantelor înalte se confruntă deseori cu problema căderii sau a ruperii lujerilor lungi și grei, mai ales din cauza vântului. Soluția ar fi să le plantezi grupate, ca să se susțină unele pe altele, și să folosești mai mulți tutori, pentru sprijin. Există multe sisteme de tutorare, dar ideale sunt unele cât mai puțin vizibile și care ajută plantele să-și mențină portul drept treptat, pe tot parcursul creșterii, nu doar când ating maturitatea. Atât din considerente de îngrijire, cât și estetice, toți lujerii cu flori trecute sau bolnave trebuie tăiați rapid. Sfat: îmbină formele și culorile florilor care țintesc cerul – florile pintenate albastre, bleu, lila, roz sau albe ale nemțișorului, cupele maiestuoase de toate culorile ale gladiolelor, delicatețea irișilor și rigiditatea frunzelor de gladiole și iriși. Articol adaptat din revista Casa lux – iulie 2012 Autor: Flori Lixăndroiu Distribuie articolul pe: