Bucătăria este una dintre încăperile cele mai speciale din casă. Se spune că ea este ”inima casei”, o caracterizare perfectă, am spune noi, deoarece aici se pregătesc mesele și tot aici se adună întreaga familie pentru micul dejun și cină. Din păcate însă, bucătăriile din multe apartamente nu sunt foarte generoase când vine vorba despre spațiu, așa că de multe ori amplasăm electrocasnice sau ustensile utile la gătit în alte încăperi. Îți propunem câteva trucuri pentru a economisi spațiul din bucătăria ta fără să renunți la niciunul dintre obiectele necesare aici. Electrocasnice încorporabile Electrocasnicele încorporabile sunt extrem de utile într-o bucătărie mică. Un aragaz poate ocupa destul de mult spațiu, în vreme ce o plită și un cuptor încorporabile vor ajuta la economisirea spațiului, fiind și un plus din punct de vedere estetic. Hota a devenit în ultimii ani nelipsită din bucătăriile noastre fiind de mare folos ori de câte ori gătim, deoarece împiedică mirosul de mâncare să se răspândească în toată casa. Optează pentru o hotă încorporabilă, care ocupă mai puțin spațiu și care te va ajuta să menții un aer proaspăt în casă. Aceste hote încorporabile în diverse modele și culori se vor integra perfect în cadrul unei bucătării moderne, iar puterea lor de absorbție vor face ca spațiul să fie bine ventilat chiar și atunci când gătești mâncăruri foarte aromate. Mobilă până în tavan Alege o mobilă până în tavan, care să-ți ofere un spațiu de depozitare în plus. Corpurile clasice lasă de obicei circa 30 de cm. până la tavan, însă nu există niciun motiv să nu profiți chiar și de acest spațiu. Nu pare o mare pierdere, însă dacă luăm în calcul faptul că el se întinde pe toată suprafața mobilei, vei realiza că îți este de mare folos. Un spațiu prețios pe care mulți dintre noi nu îl luăm în calcul este cel de deasupra frigiderului. Îți recomandăm să optezi pentru o mobilă care să încorporeze frigiderul și care să aibă deasupra lui un dulap până în tavan. Poți pune o mulțime de lucruri acolo, este loc suficient pentru a depozita cutii de cereale pentru micul dejun, pâinea și orice alt ingredient pe care îl vrei la îndemână. Colțar cu spații de depozitare Colțarul pare a fi un obiect special conceput pentru bucătăriile mici. Este extrem de util, are suficiente locuri pentru întreaga familie și ocupă mult mai puțin spațiu decât o masă cu 4-6 scaune. În plus, unele colțare au și spații de depozitare care pot fi valorificate. Poți opta pentru un colțar cu ladă sau cu sertare, orice ți se pare ție mai util. Deși pare o soluție oarecum învechită, noile modele de colțare de bucătărie sunt moderne și au un design elegant și tineresc. Picurător încorporat în dulap În loc să alegi o chiuvetă cu picurător, optează pentru una rotundă doar cu o cuvă. Picurătorul îl poți încorpora în dulapul de deasupra chiuvetei. Montează pe primul raft un picurător pentru farfurii, iar pe al doilea unul pentru pahare. Această soluție te va ajuta să economisești spațiu și va arăta mult mai bine deoarece picurătorul cu vase nu va mai fi vizibil. În partea de jos a dulapului vei aveai o tavă pentru picăturile de apă, pe care o poți scoate pentru a o curăța ori de câte ori este nevoie. Bară pentru accesorii Montează o bară pentru accesorii și poți elibera un sertar întreg în acest fel. Poți pune pe ea un pahar în care să depozitezi tacâmurile, poți atârna și cești sau căni și, bineînețeles, diverse ustensile pentru gătit – paletă, polonic, spumieră, clește. Pe această bară de accesorii poți să montezi și un coș în care să pui detergentul de vase împreună cu bureții și laveta. Ce părere ai despre sugestiile noastre de economisire a spațiului din bucătărie? Pe care ai pune-o în aplicare în bucătăria ta? Sursa foto: Shutterstock Distribuie articolul pe: