5 aspecte de bază în amenajarea unei bucătării clasice

5 aspecte de bază în amenajarea unei bucătării clasice

Confortul, atmosfera relaxantă și senzația de spațiu primitor sunt trei dintre cele mai apreciate caracteristici regăsite în bucătăriile clasice. Nu este de mirare că acest stil de amenajare a spațiului de gătit și servit masa are din ce în ce mai mulți adepți. Cu toate acestea, există multe aspecte ce trebuie luate în considerare atunci când vine vorba despre alegerea mobilierului și a electrocasnicelor pentru bucătării clasice elegante și stilate.

Din acest motiv, este recomandat ca în cazul în care vă doriți configurarea propriei bucătării în acest stil, să apelați la ajutorul unor experți în acest domeniu, experți care pot fi designeri de interior, proiectanți și tehnicieni.

Înainte de a vă prezenta în showroom-ul unei companii specializate în realizarea unor bucătării vintage pe comandă, este ideal să vă familiarizați cu acest concept. Cu alte cuvinte, va fi necesar să cunoașteți cele mai importante caracteristici ale acestora, iar în articolul de față veți găsi toate informațiile de care aveți nevoie.

Cele mai importante 5 aspecte în amenajarea unei bucătării clasice

Unul dintre cele mai mari avantaje ale bucătăriilor clasice este acela că nu se demodează niciodată. Întotdeauna rafinamentul și aerul vintage al acestora au avut un farmec aparte. Pentru obținerea acestui farmec sunt necesare minime cunoștințe despre stil în sine:

  1. Paletă cromatică neutră, dar caldă

Paleta cromatică selectată poate fi considerată primul pas al proiectului, de la care alegerea mobilierului și a întregului decor pot prinde contur. În orice arie a designului de interior, cromatica este un aspect esențial, responsabil de crearea unei atmosfere intime, relaxante și elegante. Într-o bucătărie clasică predomină adesea combinațiile cromatice simple, în culori calde, deschise de obicei, cum ar fi bejul, fildeșul, albul sau culoarea lemnului natural. De regulă, se evită pe cât posibil contrastele puternice și nuanțele închise și reci.

  1. Finisaje mate

Alegerea unor culori mate ale pieselor de mobilier este o caracteristică des întâlnită în bucătăriile clasice. Cu toate acestea, există și mobilier care dispune de fronturi casetate lucioase, însă acestea sunt adesea întâlnite în bucătăriile din SUA. Aceste finisaje mate aduc un plus de eleganță în decorul bucătăriilor clasice, fiind de altfel și mai ușor de curățat. Pe o suprafață mată de calitate, urmele mâinilor, vizibile pe suprafețele lucioase, vor fi insesizabile.

  1. Placare din zona blatului de lucru

Deși în zonele cele mai folosite pentru gătit și pentru prepararea mâncării vor fi necesare o mulțime de ustensile, pentru a obține o bucătărie vintage în adevăratul sens al cuvântului, peretele de deasupra blatului trebuie să rămână cât mai liber și mai aerisit. Acest lucru nu înseamnă lipsa totală a elementelor decorative, ci doar că acestea trebuie să respecte liniile delicate și discrete specifice stilului. În foarte multe cazuri, acestea sunt realizate din elemente de inspirație naturală, cum ar fi lemnul, marmura sau pietrele decorative.

  1. Accesorii și detalii specifice bucătăriilor clasice

Mobilierul clasic este caracterizat de fronturile casetate patinate sau antichizate, realizate din lemn masiv, existența elementelor decorative de tipul cornișelor și a pilaștrilor, mânere antichizate, accesorii decorative de timpul coșurilor împletite și multe altele asemănătoare. În bucătăriile vintage, chiar și electrocasnicele devin parte din design, ele potrivindu-se perfect alături de mobilier, iar hota devine în acest caz un „personaj” aparte.

  1. Electrocasnice cu design simplu sau clasic și specificații de ultimă generație

Așa cum spuneam și mai sus, într-o bucătărie clasică orice piesă, fie ea de mobilier sau electrocasnice, contribuie la conturarea stilului clasic. Integrarea formelor, culorilor și a texturilor electrocasnicelor în designul bucătăriei este esențială pentru obținerea acelui aer vintage, atât de elegant și primitor. Hota este aparatul electrocasnic care își schimbă cel mai mult aspectul atunci când este integrat în decorul bucătăriilor rustice. Și cuptorul poate fi perfect încastrat în mobilierul bucătăriei, iar plita, chiuveta sau bateria acesteia se pot regăsi în formele și culorile pieselor de mobilier, astfel încât totul să întregească aspectul boem al bucătăriei.

Bucătăria clasică pe comandă – cea mai sigură și eficientă soluție

Dintre toate stilurile de bucătării disponibile, cele clasice sunt poate cele mai armonioase și boeme, motiv pentru care configurațiile ideale pentru acestea nu sunt ușor de găsit. Pentru a-ți personaliza bucătăria după bunul plac, alege o mobilă vintage premium pe comandă, proiectată cu ajutorul designerilor KUXA studio. Cunoscători ai conceptului de design interior ergonomic, elegant și funcțional, membrii echipei KUXA studio vor fi alături de dumneavoastră la fiecare pas pentru proiectarea bucătăriei visurilor dumneavoastră.

Apelați cu încredere la designerii KUXA studio pentru servicii complete și profesioniste! Vă puteți programa oricând o vizită într-unul din cele 3 showroom-uri din București, Brașov sau Timișoara pentru un proiect de cea mai bună calitate, complet ergonomic și perfect adaptat stilului clasic.

 

 

 

Sursă: admarks
Sursă foto: kuxa.ro

Distribuie articolul pe: