Mansardele sunt fascinante prin definiție. Înclinația pereților, priveliștea inegalabilă redată de ferestrele de mansardă, scara care duce la mansardă, sunt elementele care au evidențiat dintotdeauna acest spațiu. Dacă ai un pod cu potențial de amenajare a unei camere sau mai multe la mansardă, iată cele mai potrivite recomandări venite din partea specialiștilor VELUX. #1 Mansarda nu e completă fără ferestre de mansardă Orice ar fi, este esențial să aduci la lumină spațiul din pod. La propriu. Iar tu poți să faci asta doar cu ajutorul ferestrelor de mansardă. Dacă nu știai, pentru că se montează pe linia (înclinația) acoperișului, acestea aduc de două ori mai multă lumină comparativ cu tradiționalele lucarne cu aceeași suprafață de geam. Mergi pe mâna specialiștilor de la VELUX și solicită o consultanță gratuită la tine acasă ca să vezi ce ți se potrivește. #2 Compartimentarea spațiului Cantitatea de lumină naturală necesară diferă în funcție de destinația spațiului din mansardă. De exemplu, dacă te decizi să amenajezi un dormitor și o baie, într-un dormitor ai nevoie de mai puțină lumină comparativ cu un living, dar de mai multă lumină comparativ cu o baie. Dacă optezi pentru un open space, o soluție practică ar putea consta în compartimentare cu ajutorul unui perete fals, fie că este floral sau din rafturi de cărți sau un mobilier despărțitor. Ține cont că fluiditatea spațiului aduce după sine și fluiditatea luminii. #3 Dimensiunea contează Cum alegi corect mărimea și numărul ferestrelor? Ținând cont de suprafața spațiului de la mansardă. Pentru a beneficia din plin de lumină naturală, este necesar ca suprafața vitrată totală să reprezinte cel puțin 10% din suprafața încăperii. În plus, ferestrele de dimensiuni mai mari, sunt mai avantajoase ca preț. Deși sună tehnic, este foarte simplu să faci acest calcul. Consultă tabelul de mai jos pentru a-ți face o idee. De exemplu, dacă ai la mansardă un spațiu de 11 mp, ai nevoie de ferestre cu suprafață vitrată de minim 1,1 mp, care se poate obține cu: 1 fereastră VELUX de dimensiunea 114 x 140 cm 2 ferestre VELUX de dimensiunea 78 x 118 cm 4 ferestre VELUX de dimensiunea 55 x 98 cm #4 Ventilația este importantă Petrecem aproximativ 90% din timp în interior și 6 din 10 persoane nu aerisesc corespunzător, adică suficient. De aceea, aerul din interior poate fi de până la 5 ori mai poluat decât cel din mediul exterior, din cauza surselor de poluare interne (oameni, animale de casa, detergenți și alte substanțe chimice folosite în gospodărie, covoare, umezeală, etc.). Pentru a ne bucura de un tonus bun în mansardă, se recomandă să ventilăm astfel: deschidem ferestrele larg la intervale regulate de timp, cam de două ori pe zi, câte 5 -10 min, pentru a reîmprospăta aerul. În anotimpul călduros, ventilația se poate face chiar dacă nu ești acasă, lăsând deschise clapetele de ventilare, cu care sunt prevăzute toate modelele de ferestre VELUX. În anotimpul rece, pentru a preveni formarea condensului, nu se recomandă deschiderea acestor clapete. #5 Alege-ți stilul Oricare ar fi stilul tău preferat de amenajare, ține cont că albul va reda senzația de mai mult spațiu pentru că el amplifică lumina. Mergi pe alb sau pe nuanțe aurii dacă îți dorești o amenajare cu adevărat luminoasă, dar nu uita să-ți adaugi amprenta personală. Interesat de mai multe informații? Fii la curent cu noutățile pe velux.ro și pe facebook.com/VELUX. Distribuie articolul pe: