Ruleta este un instrument pentru măsurarea lungimilor și distanțelor, ce constă într-o panglică lungă de pânză, plastic sau oțel, gradată, care are capacitatea de strângere prin rulare într-o casetă cilindrică, dotată cu un mecanism pentru retractarea panglicii. O ruletă bună de măsurat nu trebuie să lipsească din trusa niciunui meșter care se respectă. O ruletă robustă și ușoară, care să permită măsurarea rapidă a distanțelor și dimensiunilor obiectelor, este de neînlocuit. Acest instrument poate la fel de bine să facă parte din trusa unui dulgher, al unui zidar sau să fie integrat într-o trusă de scule de utilizat prin gospodărie. Ruletă – oferte (LINK) De-a lungul istoriei, oamenii de obicei își utilizau părțile corpului pentru a măsura lungimi și distanțe. Astfel de unități folosite erau cotul, palma sau piciorul. Sistemul metric a apărut în Franța, în secolul 18, și a ușurat imens sarcina măsurării lungimilor și suprafețelor de orice fel. Majoritatea țărilor folosesc și în ziua de azi sistemul metric de măsurare, dar oamenii au folosit diverse obiecte pentru măsurare de mai bine de patru mii de ani. Prima ruletă de măsurat atestată oficial datează din 2650 înaintea erei noastre și era, culmea, din cupru. Această tijă de măsurare a fost găsită de germanul Eckhard Unger. În 1500 î. Hr. au existat rulete de fildeș folosite de civilizații din Valea Indului. Unele descoperiri din Lothal au arătat că există o ruletă de măsurat veche de 4.400 de ani, și avea o precizie de 1,6 milimetri. Prima ruletă pliabilă, apropiată de ce cunoaștem azi, a fost inventată de Anton Ullrich, iar prima ruletă flexibilă datează din 1902. În anul 1869, Alvin J. Fellows din Connecticut (SUA) a obținut primul brevet pentru un instrument de măsură într-o carcasă circulară. Link oferte rulete Ruletele au dimensiuni și materiale diferite. Unele dintre acestea sunt din plastic, lemn sau metal. Metalul, ca material, era mai puternic și era folosit de fierari. Ruletele folosite în construcții erau, în general, din lemn. În croitorie, se foloseau, adesea, rulete din pânză. În prezent, avem ruleta de măsurat convențională, care se prezintă sub forma unei benzi metalice înfășurate în interiorului unei carcase de stocare și protecție, cel mai adesea fabricată din plastic dur. Este cel mai uzual instrument întâlnit în trusele de scule, fie că vorbim de modele universare sau specializate. Distanța se măsoară simplu, analizând valorile inscripționate în unități și subunități pe banda respectivă. Se folosește în tâmplărie, design interior, construcții, reparații și multe multe alte domenii. Ruletă – oferte (LINK) Ruletele, la fel ca multe alte lucruri cu utilizare îndelungată, au suferit transformări și îmbunătățiri, astfel încât azi găsim nu doar clasicele rulete pe piață, dar și variante „upgradate”. Există scule all-in-one, care au încorporată și o ruletă de măsurat, într-o nivelă multifuncțională, cu laser, boloboc și riglă fixă, un accesoriu multifuncțional de nelipsit din trusa de scule a unui meșter care se respectă. În fine, indiferent că preferi o ruletă old-school, clasică, sau o ruletă inclusă într-o nivelă multifuncțională, important e ca acest instrument să nu lipsească din trusa ta de scule. Este utilă în absolut orice moment și orice activitate pe lângă casă, în gospodărie sau grădină, indiferent că ești de meserie sau nu. Sursă: White Media Sursă foto: iStock Distribuie articolul pe: