Storcător de fructe sau blender? Care sunt diferențele și care e mai bun?

Storcător de fructe sau blender? Care sunt diferențele și care e mai bun?

| | Otilia Ignat
Distribuie articolul pe:

Pentru cei care nu sunt foarte familiarizați cu denumirile și performanțele tuturor electrocasnicelor dintr-o bucătărie sau pentru cei care nu au ținut pasul cu avansul tehnologic din domeniu, poate fi o sarcină dificilă să înțeleagă care e diferența dintre blendere, roboți de bucătărie, tocătoare și storcătoare de fructe. Prin ce se diferențiază unul de altul și de ce e nevoie de atât de multe aparate care, aparent, fac același lucru: mărunțesc și/sau toacă alimente, obținând sucuri sau paste din acestea?

Storcătorul de fructe

Un storcător de fructe este un aparat proiectat special pentru a extrage sucul din toate tipurile de fructe și legume. Deși pare similar în multe privințe cu un blender sau cu un tocător, adevărul este că există și foarte multe diferențe între acestea. Care sunt aceste diferențe?

În timp ce blenderele extrag sucul prin intermediul unor cuțite care funcționează la viteze mari, storcătoarele de fructe nu folosesc cuțite și nici nu funcționează la viteze mari, pentru a păstra toată savoarea și calitatea sucului rezultat. Cuțitele unui blender se încălzesc și acest lucru distruge o parte din nutrienții fructelor și a sucurilor rezultate, ceea ce nu se întâmplă la un storcător de fructe.

Storcător de fructe – oferte

La majoritatea storcătoarelor de fructe, separarea sucului de pulpa fructelor sau legumelor se face prin presare, nu prin măcinare, tăiere sau mărunțire. Astfel, se evită oxidarea lichidelor rezultate, așa cum se întâmplă la blendere sau roboți clasici de bucătărie.

Dacă ești genul de persoană care ține la sănătatea sa și care are grijă de propria alimentație, poate că nu mai e nevoie să ți se spună de multiplele beneficii ale sucurilor naturale de fructe și legume. Există în prezent o varietate uriașă de aparate electrocasnice care pot obține sucuri din fructe, dar calitatea lichidelor depinde de felul în care sunt obținute.

Blenderele, tocătoarele și roboții de bucătărie extrag sucul printr-un proces de centrifugare la viteze mari, între 6000 și 13.000 de rotații pe minut, mărunțind foarte fin alimentele și obținând astfel un suc pe care-l trec ulterior printr-un filtru. Principala problemă a acestor metode este că, din cauza vitezelor mari ale cuțitelor, acestea se încing și căldura astfel rezultată distruge o parte din enzimele și vitaminele din alimente.

În schimb, storcătoarele de fructe lucrează la viteze mult mai mici, printr-o metodă suavă, care evită oxidarea și încălzirea, ceea ce face ca sucurile să păstreze toată aroma fructelor sau legumelor, precum și un gust mai bun, care să reziste timp de 24-36 de ore, în condiții de depozitare corespunzătoare.

E adevărat, cu un blender poți obține smoothie-uri dintr-o mulțime de ingrediente, chiar și fructe cu coajă tare, precum nuci, alune sau migdale. În schimb, la storcătoare de fructe poți folosi doar fructe și legume deja bogate în sucuri, care pot fi ușor extrase „la rece”. La blender obții un produs mai bogat în fibre, deci mai sățios și mai hrănitor, dar cele mai multe vitamine le obții doar prin separarea sucurilor la rece în storcătoare de fructe.

De vină pentru faptul că oamenii le confundă adesea este și dorința producătorilor de a-și „vinde” produsele ca ceva ce nu sunt neapărat. De cele mai multe ori, un blender va fi anunțat și ca un storcător de fructe, beneficiile sucurilor de legume și fructe fiind anunțate în marketarea produsului, dar adevărul este, așa cum spuneam și mai sus, că un blender nu va obține niciodată un suc la fel de bun și de sănătos ca un storcător de fructe care lucrează „la rece”.

Storcător de fructe –oferte

În plus, un suc nu este totuna cu un smoothie, pe care îl putem obține la blender sau la smoothie maker. Nu înseamnă că smoothie-urile nu sunt și ele, la rândul lor, utile și delicioase, dar acesta este un cu totul alt produs obținut din fibre și legume față de suc.

Diferențele sunt următoarele:

– sucul proaspăt de fructe se obține prin separarea lichidului din fructe și legume de fibrele din acestea. Rezultatul este o nutriție concentrată mai ușor de digerat. Sucul oferă un impuls cu acțiune rapidă de vitamine și nutrienți, este eficient împotriva oboselii, grație aportului ridicat de vitamina C, întărește sistemul imunitar, poate îmbunătăți starea de spirit și revitalizează corpul la nivel celular.

– smoothie-ul nu separă lichidul de fibre, ci le păstrează și pe acestea încorporate în produsul final, care seamănă mai degrabă cu un piure. Mai degrabă decât o băutură, smoothie-ul este o masă, o gustare sănătoasă care poate înlocui cu succes o masă, furnizează fibre pentru funcționarea optimă a tranzitului intestinal și este ideal înainte sau după antrenamente.

Acestea fiind zise, ție care ți se pare mai util pentru tine: storcătorul de fructe sau blender-ul? Și de ce?

Sursa: Agentia White Media/ sursa foto: pixabay.com
Distribuie articolul pe: