Tocătorul din lemn

Tocătorul din lemn

Cum în orice bucătărie este de mare folos un tocător de lemn, te învăț cum să realizezi unul. Se poate dovedi util și în alte operațiuni din gospodărie, așa că este bine să alegi un model mai rezistent.
Primul pas pentru a obține un tocător ar fi alegerea lemnului. Poate fi fag, cireș, păr, jugastru sau orice lemn din esență mai tare. Din tei, brad le poți face, dar nu se pot utiliza atât de bine, sau, mai bine zis, se deteriorează mai repede; apa le distruge, nu poți toca oase foarte mari, fiindcă riști să le spargi. Un alt exemplu negativ ar fi lemnul de nuc. Eu am observat că nu este foarte indicat, absoarbe mirosurile foarte repede, ele rămânând mult timp întipărite în lemn. Deci nu îl recomand.

Iată cum se obține un tocător
Se taie lemnul la dimensiunea dorită și se lasă la uscat fiecare bucată, cu cât mai mult, cu atât mai bine. Se finisează la abrich pe toate părțile, se porționează în dimensiunile și formele dorite, se decupează cu un ferăstrău pendular sau circular electric de mână. Apoi se șlefuiește și se finisează. Ultima realizare a soțului meu, la cererea mea, este un tocător sub  formă de pară, de care este extrem de mândru. A lucrat cu lemn de jugastru, cu o fibră spectaculoasă. Sper ca sfaturile mele să fie de folos și să se găsească cititori dornici să încerce. Succes!

Carmen Panfiloiu, sat Croici, com. Mătăsari, jud. Gorj

Distribuie articolul pe: