Cum plantezi zmeura primăvara 21 martie 2020 | Plante și grădini | Monica Distribuie articolul pe: Zmeura se plantează spre finalul lunii martie, cum este timpul ceva mai cald. Materialul săditor Din tufele bătrâne de zmeură se iau drajonii, lăstarii are au crescut din rădăcină (se scot cu fire de rădăcină) și au o „vechime” de un an, căci atunci tija devine lemnoasă. Nu se plantează lăstari tăiați din tulpină direct, fără rădăcină, căci se vor prinde și vor crește greu, iar rodul nu va fi prea bogat. Cum se procedează Se trasează linii drepte pe solul unde va fi pusă zmeura și din loc în loc se vor sădi drajonii, la distanță de minimum 50 cm. Ideal este să se planteze pe porțiune de lungime de teren, nu înghesuite în pătrat, ca să aibă aer și lumină. De asemenea, este foarte bine să fie plantată pe lângă gard și, pe măsură ce crește, să fie legată în tufe. Martie în grădina de legume. Plan de lucru și câteva sfaturi bune Se face un cuib mic la sol, la fiecare tulpină, unde se va pune apă. Se recomandă ca apoi să se instaleze pe lungimea rândului un sistem de irigare prin picurare. La capetele rândurilor se vor pune spaliere, apoi se trag sârme, de la unul la celălalt. Zmeura va crește repede și se va face stufoasă, de aceea va trebui legată în mănunchi, pe sârme, astfel și culesul va fi mai ușor. Alte îngrijiri necesare culturii Peste iarnă nu necesită acoperire cu nimic, nu va fi afectată de temperaturile scăzute. Primăvara, se vor tăia crengile uscate de la fiecare arbust în parte, cam la 50 cm de la sol, și pe parcursul creșterii se va lega în mănunchi de sârmele orizontale. Zmeurul nu necesită stropire, este un arbust fructifer rezistent. Soare și apă dacă are, recolta va fi bogată. Iar dulceața de zmeură și pur și simplu fructele proaspete sunt un răsfăț! Spor la toate! Citeste si: Plantarea zmeurei de toamna Taierile de toamna la zmeura si mur Text: Magdalena Bălănescu/sursa foto: pixabay.com Distribuie articolul pe: Monica