Priza: Elementul necesar din orice locuință

Priza: Elementul necesar din orice locuință

În ziua de astăzi este imposibil să trăiești într-o locuință în care nu ai priză, nu-i așa? Unde îți poți încărca telefonul, laptopul, smartwatch-ul și multe alte device-uri pe care le utilizezi zi de zi.

Priza este un element indispensabil în orice casă. Există tot mai puține aparate care să funcționeze pe bază de baterii, așa că o priză în fiecare cameră este necesară. Întrebarea mai dificilă este atunci când îți construiești o casă. Câte prize montezi? În ce camere? Oare sunt destule sau vei umple casa și de prelungitoare?

În acest articol îți vom arăta care sunt încăperile în care ai nevoie de o priză, câte prize sunt necesare, în mod normal într-o locuință, dar și ce tipuri de prize poți să alegi.

Amplasarea generală a prizelor

Știai că prizele nu sunt puse la întâmplare prin casă? Ele sunt așezate în mod special în anumite locuri, la anumite înălțimi și la o anumită distanță una față de cealaltă.

Există un factor care influențează așezarea prizelor într-o locuință și anume înălțimea populație. Deși poate părea ciudat, vei observa că în unele țări, priza este pusă la o anumită înălțime pe perete, în timp ce în alte țări prizele sunt montate mai sus sau mai jos. De exemplu, în țările asiatice, unde populația are o înălțime mai mică, prizele sunt montate mai jos. În schimb, în țările nordice, prizele sunt așezate în perete mai sus.

Deși există și această parte anatomică pe care trebuie să o luăm în considerare, există și partea tehnică. În ceea ce privește partea tehnică, prizele sunt montate în anumite încăperi, la o anumită distanță unele față de altele pentru a evita un scurtcircuit sau o altă inconveniență electrică.

De câte prize ai nevoie într-o locuință?

Din păcate, la această întrebare nu există un răspuns clar pentru că depinde foarte mult de anumiți factori.

Printre acești factori se numără:

  1. Dimensiunea locuinței
  2. Numărul de persoane
  3. Numărul de camere

Evident, atunci când ai o casă cu cel puțin 4 camere, vei avea nevoie de mult mai multe prize față de persoanele care locuiesc într-o garsonieră. Pe de altă parte, dacă aveți o locuință mare, dar numărul de camere este redus, se reduce și numărul de prize de care aveți nevoie.

Recomandarea noastră este să aveți cel puțin 2 prize duble în fiecare încăpere. Pentru anumite încăperi, precum bucătărie, veți avea nevoie de prize simple, nu duble. Astfel, numărul de prize din bucătărie va fi mai mic.

Alegeți priza, nu prelungitorul

Deși poate fi comod să ai o priză și să conectezi un prelungitor cu 6-8 ștechere, prelungitoarele nu sunt cele mai sigure. Prizele împământate rezistă mult mai mult timp și cu ajutorul lor eviți orice tip de incident.

Prelungitoarele sunt a patra cauză pentru incendii domestice. Chiar dacă acesta este un caz extrem, nu este bine să optați pentru prelungitoare decât atunci când le utilizați pentru aparatele care au un consum minim de energie. Prelungitoarele sunt potrivite pentru încărcătoarele de telefon, deoarece au un consum mic de energie și, în general, cablul de încărcător este destul de scurt și nu ajunge la priză.

Priză în baie?

O altă întrebare comună este: Să pun sau nu priză în baie? Recomandarea noastră este să evitați să montați prize în baie sau în camerele în care se face abur/condens. Desigur, în bucătărie se mai face abur de la gătit, dar poate fi eliminat cu ajutorul unei hote și se pot monta prize etanșe.

În baie este indicat să nu existe nicio priză, dar depinde foarte mult de dimensiunea băii și de cât de mult abur este în acea încăpere. De asemenea, în baie nu sunt mulți consumatori de energie, iar periuța electrică poate fi încărcată și în altă încăpere.

Așadar, priza este un element necesar în orice locuință. Atunci când alegi un apartament sau îți construiești o casă trebuie să fii foarte atent la acest aspect. Verifică cu foarte mare atenție prizele și evită, pe cât posibil, prelungitoarele.

 

Sursa foto, text: eMAG

Distribuie articolul pe: