Pardoseala, cum o alegi pe cea potrivită casei tale

Pardoseala, cum o alegi pe cea potrivită casei tale

Pardoseala spune o poveste despre stilul locuinței, despre preferințele și nivelul de trai al proprietarului. De la primul pas pe care îl faci într-o încăpere îți faci o impresie despre modul ei de amenajare. Pentru că avem tendința să privim lucrurile de la nivelul ochilor, de cele mai multe ori nu remarci de la început pardoseala, dar aceasta are rolul ei în reușita ansamblului. Ea trebuie să corespundă ca stil cu restul elementelor, să fie rezistentă și să se întrețină ușor.

Pentru că oameni suntem și fiecare are o altă viziune asupra vieții, și părerile privind pardoseala sunt împărțite. De reținut că pardoseala se alege și în raport de funcțiunea camerei respective. De exemplu, în bucătărie sunt preferate plăcile de gresie care se pot curăța ușor de stropii de grăsime, pe când livingul este de obicei pavat cu lemn, care dă impresia de căldură, iar în camere pentru copii, de cele mai multe ori, se preferă mocheta. Acestea sunt doar idei generale, pentru că noile materiale estompează limitele, existând acum parchet foarte rezistent la umiditate, indicat deci chiar și în băi sau plăci de gresie cu imprimeu care imită lemnul.

Dușumea

Arată bine, este rezistentă, se remarcă prin aspectul clasic. Prețul ajunge ceva mai sus decât la alte materiale pentru pardoseli, pornește cam de la 40 și ajunge la 250 lei/mp, în funcție de esența din care este făcută. Lemnul de brad, molid și de pin este mai ieftin, pe când cel de stejar, paltin și salcâm are preț mai mare. Pe locul întâi ca rezistență în topul esențelor lemnoase din Europa se află salcâmul, care, tratat, rezistă excelent și la exterior, ca pardoseală pentru terase.

Parchet masiv

Dacă îți dorești un aspect clasic de lemn natural și dispui de un buget generos, atunci alege parchetul masiv. Există multe esențe disponibile (stejar, frasin, fag, nuc sau lemn exotic), diverse metode de montare și prețul pe mp se ridică la 120‑250 lei/mp. Dar merită investiția pentru că un lemn bine montat și întreținut își păstrează frumusețea ani de-a rândul. În plus, dacă odată cu trecerea timpului suprafața se înnegrește, se poate rașcheta și lăcui pentru a-și recăpăta înfățișarea inițială.

Parchet laminat

Cine dorește să păstreze aspectul lemnului, dar să aibă la dispoziție o gamă mai variată de texturi și culori, poate opta pentru parchetul laminat, care se găsește și la prețuri prietenoase cu orice buzunar, începând cu 20 și până către 70 lei/mp. Parchetul laminat este un sandviș cu mai multe straturi lipite între ele, aspectul fiind dat de o imagine foarte bine realizată, amplasată pe partea superioară și protejată cu lac. Miezul este un panou de MDF sau HDS (panouri de înaltă densitate), derivate din lemn. Se montează și se repară mult mai ușor decât parchetul din lemn masiv. Când alegi parchetul laminat, verifică în ce clasă de uzură se încadrează, pentru trafic ocazional, trafic intens sau comercial. Aceste categorii reflectă rezistența la frecare (în timp) și prețul. Parchetului laminat i se repro­șează câteodată că amplifică zgo­motul pașilor, dar cu izolația adecvată (folie polietilenă, polis­tiren extrudat, vată minerală), poți uita de asta.

Parchet stratificat

Din dorința de păstra frumusețea și rezistența lemnului de la parchetul masiv și prețul redus al parchetului laminat a rezultat parchetul stratificat, care este obținut din foi de lemn lipite între ele. Este mai stabil dimensional decât cel din lemn masiv și poate fi montat pe șapă cu încălzire prin pardoseală. Prețul pleacă de la circa 80 lei/mp.

PVC

O variantă ieftină (prețul pornește de la 20 lei/mp) o reprezintă PVC‑ul (linoleum), care se întreține ușor, arată bine și vine cu diverse imprimeuri, de la culori uni, la imitație de piatră, parchet, faianță, plută etc. Mai ușor de montat sunt dalele cu autoadeziv, pentru care nu mai ești nevoit să angajezi un meșter. Ai grijă să alegi categoria de rezistență la uzură adecvată, ca la parchet. 

Gresie

Dacă piatra naturală este preferată pentru exterior, iar marmura intră  în categoria lux, cei care doresc finisaje practice, estetice și ușor de întreținut aleg gresia. În trecut pardoseala era acoperită cu gresie doar în băi și bucătării, pentru că are suprafața rece. Dar de când încălzirea prin pardoeală a devenit accesibilă, o întâlnim în living, în dormitoare. Poate la început nici nu sesizezi natura materialului, pentru că vine în multe finisaje, inclusiv cu aspect de lemn, piatră naturală, beton. Prețul începe de la 20 lei/mp.

pardoseala

Pardoseli turnate

Există și pardoseli decorative turnate, epoxidice, poliuretanice, din beton acidat. Obții o suprafață continuă, rezistentă la uzură și uneori unică. Este ușor de întreținut și reparat. Se aplică rapid.

Mochetă

Pentru camerele copiilor care petrec mult timp pe podea, în spații oficiale sau birouri, unii preferă mocheta. Se remarcă prin aspect plăcut și rezistență. Un metru pătrat de mochetă începe de la 15 lei.

Atenție, la toate pardoselile menționate se adaugă prețul montajului, al adezivului, chitului (la gresie) etc. Dacă o cameră are două funcțiuni  (de exemplu, living și bucătărie) sau pur și simplu vrei să o separi optic, atunci combină două tipuri de materiale la pardoseală. De obicei se asociază gresia cu parchetul  sau mocheta.

Ne-am obișnuit ca pardo­seala să fie în culori închise, în general lemn sau gresie în tonuri neutre. Dar ai și alte opțiuni. Pentru o atmosferă senină și relaxată alege alb pur; spațiul tău va fi trans­format cu totul.

Citeste si: 5 reguli de urmat în amenajarea unui living colorat și plin de viață

Foto: pixabay.com

Text: Monica Viericiu

Distribuie articolul pe: