Electrocasnicele, cum le alegi pentru casa ta 3 octombrie 2020 | Bucătărie | Monica Distribuie articolul pe: Electrocasnicele ne ușurează traiul zilnic, lăsându-ne energie și timp pentru multe alte acțiuni. De la an la an apar modele mai noi, cu funcții menite să ne ofere tot mai mult confort. Dar cum le alegem pe cele potrivite? Greu de spus, pentru că suntem tentați să investim în modele cu funcții tot mai ingenioase, dar pe care rareori le folosim. Iată câteva idei care sper să-ți fie de folos! În ultimii ani, au crescut permanent vânzările pe piața electrocasnicelor deoarece ne dorim să beneficiem de cele mai noi descoperiri științifice. Deja au apărut electrocasnice inteligente, cum sunt mașinile de spălat care pot fi programate prin telefon și frigiderele cu ecran LCD și camere foto care trimit imagini pe telefon pentru a ști ce alimente să mai cumperi. Renunțăm la cuptoarele clasice în favoarea plitelor cu inducție sau pe gaz și a cuptoarelor amplasate exact la nivelul potrivit pentru lucru, ca să nu ne mai aplecăm. Alegem cuptoare încorporabile, la care putem seta mai multe caracteristici utile (timpul de coacere, temperatura, funcția de preîncălzire, posibilitatea programării electronice etc.). Una dintre cele mai utile funcții este cea de autocurățare (catalitică, pirolitică, cu abur sau EcoClean), care te ajută să economisești timp și să nu mai deteriorezi suprafețele respective cu bureți ori substanțe chimice agresive. Căutăm frigidere tot mai mari, performante. Indiferent că optezi pentru un model clasic sau cu două uși (cu congelator jos), verifică să aibă funcție no frost (nu produce gheață), funcție de dezghețare automată, protecție antibacteriană, sistem de ionizare, alarmă pentru ușă deschisă. Când compari prețurile mașinilor de spălat, ține seama de capacitatea de încărcare (până la 12 kg), nivelul de zgomot, cantitatea de apă folosită, numărul de programe și de rotații, tipul de cuvă. Dacă o mașină de spălat cu încărcare frontală sau verticală standard nu încape în baie, alege varianta slim sau compactă sau încorporeaz-o în mobila din bucătărie. De fapt, tendința actuală este să încorporăm toate electrocasnicele în mobilier, inclusiv frigiderele. Durata de viață a electrocasnicelor este mai redusă, dar puțini își fac griji, deoarece, pe lângă cea obligatorie (ce variază în funcție de producător), pot solicita o garanție extinsă, pentru o sumă puțin mai mare de bani. În plus, există și sistemul buy back – primești reducere la achiziția unui nou aparat dacă îl aduci pe cel vechi. Electrocasnicele și clasele de eficiență energetică Toate electrocasnicele sunt încadrate în clase de eficiență energetică. Aparatele care consumă cel mai puțin curent sunt marcate cu litere; A+++ marchează clasa cea mai eficientă, iar cele încadrate la clasele E, F sunt cele mai mari consumatoare de energie. De reținut Evită să instalezi în dormitor și în camera copiilor televizor, computer, aparate de gimnastică pentru că energiile negative ale acestor echipamente ne perturbă câmpul electromagnetic și somnul. Chiar dacă frigiderul are funcție autoclean, trebuie spălat și șters la interval de o lună. Cuptoarele moderne au și funcții de decongelare, ventilare, grill și rotisor. O cantitate de două linguri de bicarbonat de sodiu lăsată într‑un păhărel în frigider va ține la distanță mirosurile neplăcute. Text: Monica Viericiu Foto: pixabay Distribuie articolul pe: Monica