Greșeli comune pe care le facem cu sursele de lumină artificială din casă

Greșeli comune pe care le facem cu sursele de lumină artificială din casă

| | Otilia Ignat
Distribuie articolul pe:

Lumina este un detaliu vital, nu doar esențial în casă. În perioada de toamnă, iarnă, lumina artificială din casă, folosită corect, contribuie în mod substanțial la starea psihică și la confort. Din cele mai diferite motive, cei mai mulți, nu folosim corect sursele de lumină artificială. Fie pentru că plecăm de la ideea că trebuie să facem economie la energie electrică (ceea ce este foarte bine și pentru bugetul familiei, și pentru mama-natură), fie pentru că, pur și simplu, neglijăm acest aspect.

Cele de mai jos sunt cele mai comune greșeli pe care le facem cu sursele de lumină artificilă din casă. Toate se pot corecta foarte ușor, fie cu investiții minime, fie fără nici o cheltuială, dar toate cu mari beneficii atât pentru consumul efectiv de curent al casei, cât și pentru confortul general.

1.Folosim o singură sursă de lumină în cameră. 

Secretul absolut pentru a crea o atmosferă plăcută în orice cameră este stratificarea surselor de lumină, la diferite înălțimi. Este o greșeală comună utilizarea unei singure surse, de regulă, cea din tavan. Atmosfera generală din cameră va fi substanțial îmbunătățită, atât în ceea ce privește iluminarea pentru diferite activități, cât și pentru a da o senzație de caldură, confort, intimitate și liniște. O cameră bine luminată înseamnă existența de surse de lumină artificială pe cel puțin trei nivele: pe podea, la nivel mediu și în tavan sau, și mai bine, pe pereți sub formă de aplice.

Lampa de podea îmbracă toată camera, iar iluminarea de jos în sus, face volumele să pară mai mari. La nivel mediu însemnă: lămpi și lampadare, care să producă insule de lumină pentru zona de socializare, citit sau lucru dintr-o cameră. Lumina din tavan trebuie folosită doar atunci când este cu adevărat nevoie de ea. Pentru a crea ambinață, aplicele sunt o variantă mai elegantă și mai plăcută, mai ales că pot fi aprinse independent unele de altele.

În ceea ce privește consumul de energie, aceste variante pot fi mai eficiente decât toate becurile aprinse în plafonieră. Direcționarea luminii către o anume zonă permite folosirea unor becuri cu putere mai mică, dar cu efect mai bun.

2. Becuri foarte puternice, prea strălucitoare.

Nu există nimic mai rău decât luminile foarte puternice, albe și reci, care te fac să te simți ca într-un spațiu public, și produc un dezagreabil disconfort. Becurile cu lumină caldă, moi și potențiometrele, care să varieze intensitatea luminoasă sunt alternativa care induce starea plăcută de ”acasă” și sunt o investiție minimală. Lumina din camere trebuie să te alinte, să te măgulească, sa te mângâie, nu să te zgârâie! În baie, în bucătărie pot fi folosite becuri cu putere mai mare, dar neapărat dulce, caldă sau, și mai bine, spoturi. Acestea din urmă fac minuni și transformă într-un loc elegant și plăcut orice încăpere, inclusiv baia, holul și bucătăria.

veioze, lampadare, lumina artificiala

3. Nu iei în calcul puterea becurilor.

Starea de spirit depinde de lumină. Este complet neplăcut să stai într-o cameră în care în plafonieră ard trei becuri de 100 de wați. Înlocuiește-le cu trei becuri de 60 de wați, cu lumină caldă, pentru că este absolut suficient! Becurile veiozelor și lampaderelor, din camera de zi, nu trebuie să treacă de 60 de wați, iar pentru lampa de podea 40 de wați este maximum. În dormitor maxim 40 de wați pentru veioze este suficient!

Să calcuăm! Am schimbat 300 de wați cu o lampă de podea (40w), două lampadere, sau o veioză și un lampadar (2×60) și o aplică (40w), pentru ca avem, să zicem, patru aplice, cu un bec fiecare. În total 200 de wați și o atmosferă de poveste în camera de zi!

Trebuie ținut minte că cea mai bună iluminare este cea de la nivelul ochilor (asta înseamnă 160-190 înălțime), ceea ce este nivelul optim pentru a monta aplice sau a ține capul unui lampadar. Lumina care vine de sus produce umbre, indiferent cât ar fi de puternică și induce disconfort. Și încă ceva: lumina difuză care pleacă de la un bec cu lumină caldă, printr-un abajul alb sau crem este cea mai plăcută.

Evită abajuruile colorate în verde, albastru și negru. Alege-le pe cele albe, gri, galbene și portocalii, iar pentru zonele foarte intime (dormitor), chiar roșii. Evită abajururile care produc umbre ca de șvaițet, pe cele cu găuri (sunt obositoare), sau pe cele rotative (nu ești la dicotecă).

lumina artificiala

4. Pune surse de lumină, în locuri neconveționale.

Locurile neconvenționale sunt cele în care de regulă nu găsim surse de lumină. Benzile cu leduri, becurile alimentate de acumulatori, oferă oportunități inedite și extrem de plăcute.

  • Lumină în sifonier – o bandă de led poate transforma un banal dulap într-un loc special. În plus te vor ajuta să deosebești corect o pereche de pantofi de alta, cu aparoape aceeași culoare, într-o dimineață cenușie de noiembrie. Lumina din dulap trebuie să fie clară, albă, intensă, ca cea dintr-o zi de vară. Asta te va și binedispune!
  • Folosște surse de lumină mici pentru bibliotecă. Unele pot fi prinse cu clamă, și rotite după voia inimii. Vor face camera teatrală, spctaculoasă, dramatică și foarte plăcută.
  • Pune un lampadar în hol. Este inedit, special și foarte elegant.
  • Luminează treptele scărilor interioare cu lampi mici, așezate la intervale de 2-3 trepte. Poți folosi becuri decorative cu lumină caldă. Eventual adaugă un senzor de mișcare. Este o investiție aboslut decentă!
  • Luminează balconul, terasa sau grădina cu becuri solare sau folosește becuri led cu abajur galben de sticlă și lasă-le aprinse seara, astfel încât să vezi, din casă, exteriorul. Este foarte plăcut, intim și mărești spațiul.

Este dovedit faptul că o lumină aspră, neprietenoasă ne va tensiona, ne va agita, ne va face să vorbim mai tare și va crește nivelul de stres. O lumină dulce, prietenoasă și caldă are efecte exect contrare.

Citeste si: 7 beneficii ale soarelui

Text: Otilia Ignat/ Sursa foto: unsplash

Distribuie articolul pe: