Culorile din jurul nostru ne influențează starea de spirit, nivelul de energie și chiar apetitul. De aceea ai grijă ce combinații cromatice alegi pentru locuința ta și mai ales pentru bucătărie. De multe ori suntem tentați să acordăm mai multă atenție livingului sau dormitorului, dar ne petrecem foarte multă vreme în bucătărie, nu degeaba numită sufletul casei, așa că nu economisi când vine vorba despre amenajarea acesteia. Înainte de a alege mobilierul, gândește-te și la felul în care te influențează culorile și găsește combinațiile cele mai potrivite pentru acest spațiu. În principiu, se folosesc două culori de bază, preferabil din aceeași paletă cromatică, plus o culoare de contrast cu rol de accent. Pentru bucătărie sunt preferate de obicei combinații de maron cu bej, alb sau crem, la care se mai adaugă eventual câte o pată de culoare intensă, care dă caracter amenajării. Foarte plăcute pentru bucătărie sunt asocierile de alb și gri cu roșu intens sau albastru. Interesante sunt și spațiile decorate cu portocaliu și gri profund plus negru strălucitor sau alb. Citeste si: Cum amenajezi o bucătărie în tendințe Albul reprezintă cea mai populară alegere (pentru pereți și mobilă) indiferent de stilul adoptat, fiind prezent atât singur, cât și în combinații. Finisajul (mat sau lucios, cu striuri care imită lemnul), forma și distribuția corpurilor înclină balanța spre un stil sau altul. Albul reflectă lumina și este ideal pentru spațiile foarte mici, pe care le mărește optic. Din păcate, se întreține greu. Galbenul, folosit pentru mobilă sau zugrăveală, va da bucătăriei tale un aer plăcut, primitor, optimist. O va face să pară mai spațioasă, mai luminoasă. Portocaliul aduce un sentiment de căldură, de atmosferă primitoare, îndeamnă la socializare, stimulează apetitul, aduce energie și confort psihic. Arată foarte bine în combinație cu albul, griul. Roșul, frecvent atât în bucătăriile clasice, cât și în cele moderne, imprimă energie maximă spațiului respectiv, de aceea trebuie puțin domolit cu alb, gri, bej, pentru că aplicat pe suprafețe mari, mai ales dacă este un ton puternic, poate deveni deranjant. Verdele te duce cu gândul la natură, la vegetație, induce o stare de relaxare. De obicei apare ca pată de culoare care dinamizează, dă o senzație de proaspăt. Arată bine combinația de alb, maro închis și verde crud. Albastrul, asociat cu puritatea, curățenia apare destul de des în finisajele mobilierului de bucătărie, cel mai adesea sub forma unor tonuri pastelate. Negrul va da impresia de eleganță, sobrietate, de spațiu sofisticat, contemporan, dar ai grijă cu ce culoare îl asociezi și în ce proporții pentru a nu deveni deprimant. Absoarbe lumina și micșorează optic. La mobilă se recomandă mai ales drept culoare accent. E bine să alegi culori la modă? Și nu, și da. Cu toții vrem să fim la modă, dar moda se schimbă anual, așa că atunci când amenajezi bucătăria ține cont de tendințe, dar caută să obții un spațiu în care să te simți cu adevărat bine, în care să te regăsești. Ia în calcul caracteristicile camerei: dimensiuni, orientare, iluminare, funcțiune. Citeste si: Recicleaza inteligent resturile din bucatarie Sursă foto: unsplash Distribuie articolul pe: