Pentru un aspect stilat si de bun-gust in living, secretul este sa stii in ce obiecte merita sa investesti mai mult si unde poti sa mai reduci din buget. Cheltuieste pe canapea, economiseste cu pernele Evita sa cheltuiesti prea multi bani pe pernele decorative – o sa vrei sa le schimbi cat mai des pentru a da un nou aspect canapelei si camerei. In plus, daca vrei sa le asortezi cu celelalte obiecte decorative, poti cumpara huse textile detasabile. O canapea poate rezista ani buni fara sa isi piarda din farmec, asa ca investeste in ea. Alege modele cu huse detasabile daca ai copii sau animale de companie. Canapelele de firma, semnate de designeri, sunt piese de colectie, altele in schimb sunt pentru utilizarea de pana in cinci ani. Cheltuieste pe storuri, economiseste cu perdeaua Fereste-te de lumina si caldura in zilele toride de vara si investeste bani in rolete dintr-un material de calitate. Asorteaza-le cu o perdea mai ieftina pe care o poti schimba sau la care poti chiar renunta. Cheltuieste pe parchet, economiseste cu covorul Investeste in pardoseala – fie ea din parchet masiv sau alt material. Gandeste-te ca pe ea vei calca mult timp de acum incolo si e destul de greu sa o schimbi odata montata. Cheltuieste pe lustra, economiseste cu abajurul Lumina este esentiala intr-un living, asa ca investeste in lustra (o schimbi mai rar) pentru o lumina de buna calitate si pastreaza bani cand vine vorba de veioze, care sunt mai accesibile si al caror abajur se poate schimba in functie de decor. Articol publicat in revista Casa si gradina Text: Petra C. Ene Foto: Thinkstock.com Distribuie articolul pe: