Eco

Cum ne îmbunătățește aerul condiționat sănătatea și ne face mai eficienți

Cum ne îmbunătățește aerul condiționat sănătatea și ne face mai eficienți

Aerul condiționat este unul dintre cele mai importante elemente atunci când vorbim despre un mediu de lucru confortabil. Asta pentru că temperatura scăzuta ne determină să fim mai alerți și mai eficienți, ajutându-ne să ducem mai ușor la îndeplinire sarcinile zilnice.

Tocmai de aceea, dacă încă nu ai un astfel de aparat acasă, ar trebui să iei serios în considerare instalarea unuia. Aceste dispozitive de ultimă generație sunt perfecte pentru orice locuință, unele dintre ele dispunând chiar de control prin modulul Wi-Fi. Astfel, aparatul poate fi controlat de la distanțe mari, prin intermediul unei aplicații instalate pe telefonul mobil, pentru un confort optim în locuință.

Iată care sunt avantajele lucrului într-un mediu cu temperatură controlată cu ajutorul aerului condiționat:

Aerul condiționat ne ajută să fim mai eficienți

Cercetătorii au descoperit că eficiența crește în condiții de confort optim. Dacă temperatura din cameră este foarte crescută, corpul nu se poate elibera de toată căldura. Fenomenul duce la o stare crescută de iritare și, automat, la pierderea concentrării. Mai apoi, oamenii tind să obosească mai repede atunci când trebuie să înfrunte temperaturi peste zona de confort. Aerul condiționat ne ajută să obținem o temperatură optimă, personalizată după nevoile organismului nostru, în care să ne simțim confortabil și să performăm la capacitate maximă.

Aerul condiționat ne îmbunătățește starea de sănătate

Aceste aparate oferă o bună ventilație în camere, punând în mișcare aerul filtrat. Pentru ca acesta să fie lipsit de particule de praf, fum, bacterii sau alte microorganisme, este foarte important ca dispozitivele să fie curățate periodic și să nu sărim peste inspecțiile tehnice recomandate de producători. Dacă respectăm aceste reguli, aerul filtrat de aparatele moderne va crea un mediu mai sănătos.

Aerul condiționat reduce nivelul de zgomot

Ferestrele camerelor răcite cu aparate de aer condiționat trebuie închise. Astfel zgomotul străzii va fi redus considerabil. Vei spune probabil că acesta este automat înlocuit cu zgomotul emis de dispozitiv, atunci când se află în stare de funcționare. Nimic mai neadevărat însă, din moment ce aparatele de ultimă generație sunt de-a dreptul silențioase. Tocmai de aceea pot fi folosite și pe timpul nopții, dar și în spitale sau săli de teatru, unde este nevoie de liniște.

Considerat un lux acum câțiva ani, aerul condiționat a devenit încet-încet o necesitate. Au fost zile în aceasta vară când temperaturile au sărit de 40 de grade Celsius în România. Producătorii au înțeles acest lucru, iar prețurile la care poate fi achiziționat azi un astfel de dispozitiv sunt foarte avantajoase.

 

Sursă foto: Shutterstock.com

 

Distribuie articolul pe: