O combinație perfectă: plante ornamentale, nepretențioase sunt cea mai bună alegere pentru casă. Toate vegetează și în sezonul rece și sunt ornamentale prin port (aspect, înfățișare) și frunze (formă, culoare). Plectranthus australis, are peste 250 de specii Încep cu Plectranthus australis (sin. P. parviflorum), una dintre cele 250 de specii ale genului. Este o plantă care ramifică mult și face și flori nesemnificative. Deși este originară din Australia, fiind foarte populară în Scandinavia, i se spune iederă suedeză. Se mai numeste planta dolar. Se pretează la cultura în ghivece suspendate care o determină să curgă, dar poate fi și susținută pe zidul pe care este fixat suportul ghiveciului. Frunzele sunt lucioase, cărnoase și cu margini zimțate. Tulpinile roșcate pot ajunge la 1 m. Florile apar numai dacă planta are lumină suficientă. Sunt liliachii-albe, specifice familiei botanice Labiatae (precum urzica, busuiocul), inflorescențe în vârful tulpinilor orientate în sus. Iarna necesită 10 grade Celsius și să fie udată puțin, evitând uscarea completă pentru a preîntâmpina veștejirea plantelor foarte ramificate. Primăvara și vara se fertilizează la două săptămâni și se ciupesc vârfurile pentru ca tufa să se îndesească. Vara vrea puțină umbră și multă apă, dar nu în exces. Se înmulțește prin butași de tulpină toată perioada caldă. La câțiva ani planta-mamă se înlocuiește cu alta tânără (fiică). Tot din Australia provine și P. Coleoides (sin. P. forsteri) cu marginile frunzei alb-crem. În cultură se află și câteva specii din Africa de Sud. Următoarele plante aparțin toate familiei Araceae și se aseamănă în multe privințe. Cum se îngrijește corect Aloe Vera pentru ghivec Scindapsus – plante ornamentale perfecte Scindapsus sau potos (Scindapsus aureus sin. Pothos aureus, Epipremnum aureum) o plantă agățătoare cu tulpinile până la 2 m. În stare sălbatică, în Insulele Solomon (nord-estul Australiei în Oceanul Pacific) ajunge la 10 m lungime. Pe tulpină se formează rădăcini adventive aeriene. Se mai numeste Iedera diavolului. Frumusețea este dată de frunzele aflate pe aceste tulpini. Cele tinere sunt ovale, iar la maturitate devin cordate (în formă de inimă). Sunt verzi, cu pete alb-gălbui, lungi de 15 cm. Planta vrea pământ ușor acid, un amestec ideal format din părți egale de pământ de pădure (mușuroi de cârtiță) turbă și nisip. Iarna vegetează la minimum 10 grade Celsius cu udare redusă. Frigul și excesul de apă provoacă pete brune pe frunze, îngălbenirea și căderea lor, precum și putrezirea rădăcinilor. Vara suportă și 27 grade Celsius, și are nevoie de lumină foarte bună pentru accentuarea culorii frunzelor, dar nu soare direct. Lipsa luminii decolorează frunzele. Vrea apă multă și fertilizare la două săptămâni. Înmulțirea se face prin butași de vârfuri de tulpină de 15-20 cm lungime, direct în pământul umed din ghiveci și la 20-25 grade Celsius. Poate fi tunsă pentru a se îndesi. Syngonium – o varianta spectaculoasa Singonium (Syngonium podophyllum) este originară din America Centrală și de Sud. Și el poate fi crescut pe verticală în jurul unui suport sau curgător. Se mai numeste planta flluture. Frunzele sunt mai mari decât ale potosului, cele tinere sunt ca o săgeată, iar pe măsură ce se maturizează sunt mai mari și lobate (segmentate). Iernează până la 13 grade Celsius, la lumină foarte bună și udat cât pământul să nu se usuce. Vara, are nevoie de 21 grade Celsius, udare abundentă și fertilizare la două săptămâni cu îngrășământ pentru plante cu frunze. Se înmulțește tot prin butași de frunze cu câteva frunze și rădăcini adventive aeriene, în același fel de amestec de pământ ca și potosul, la umbră și umezeală și 21 grade Celsius. Ghiveciul cu butași se acoperă cu o pungă transparentă de plastic până când dă semne că a înrădăcinat (6 săptămâni), după care se îndepărtează punga. Lacramioarele, flori de gradina si ghiveci Monstera – una dintre cele mai decorative plante Monstera (Monstera deliciosa) este originară din Mexic. Deși i se spune greșit filodendron, fiind sinonim cu Philodendron pertusum, este rudă cu adevărații filodendroni (ex. Philodendron scandens) și nu trebuie confundată cu ei. Mostera are frunze mari (80/60 cm) adânc lobate și cu perforații (găuri). Rădăcinile adventive aeriene sunt groase și lungi până la 1 m. Frunzele tinere sunt mult mai mici, cu marginea întreagă și fără perforații, ca la mai toate speciile de filodendroni, și de aici încă un motiv de confuzie. Frunzele filodendronilor seamănă mai mult cu ale potosului (scindapsusului), sunt cordate (cu excepția unei specii care le are lobate) și lungi de 10-30 cm. Mostera se îngrijește și se înmulțește la fel ca rudele ei, are nevoie însă de vase mari. Citeste si: Lavanda, menta si musetel: trei plante care fac minuni Sursa foto: pixabay.com Distribuie articolul pe: