4 lucruri indispensabile pe care să le ai în casă pentru situații de urgență

4 lucruri indispensabile pe care să le ai în casă pentru situații de urgență

Dacă și tu crezi că nimic nu te-ar putea lua prin surprindere odată ce ai intrat în casă, află că lucrurile ar putea să nu stea mereu așa.

Dacă nu te găsește pregătit, o simplă pană prelungită de curent ar fi suficientă ca să îți dea viața peste cap. Sau orice alt asemenea eveniment neprevăzut. O statistică a Eurostat arată, spre exemplu, că  până la 15% dintre oameni suferă accidente casnice. Și puțini dintre ei sunt pregătiți să intervină așa cum trebuie, după ce se petrece un astfel de incident.

În consecință, ar trebui să acorzi mare atenție modului în care te pregătești pentru situații neprevăzute. Uite care sunt cele 4 lucruri pe care ar trebui să le ai mereu în casă pentru a te descurca în orice situație:

  1.  Un generator performant

Vremea rea – indiferent dacă vorbim despre  ninsori  abundente, îngheț sau furtuni violente – poate rupe firele de curent și îți pot lăsa casa în frig și în bezna. Iar într-o atare situație – până la intervenția specialiștilor – vei fi nevoit să te descurci singur poate chiar și zile la rând.

Imediat ce s-a oprit curentul, va trebui să te asiguri ca locuința e în continuare încălzită. Apoi, că frigiderele și congelatoarele funcționează, iar mâncarea pusă la păstrare nu se strică. Nu în ultimul rând, fără curent electric, bateria telefonului și cea a laptopului te vor lăsa în doar câteva ore. Iar dacă așa ceva se întâmplă, chiar că vei fi rupt de lume.  

Din fericire, există soluții accesibile cu ajutorul cărora să te descurci în astfel de situații de urgență. Un astfel de generator de curent, spre exemplu, te-ar putea scoate din încurcătură. Dacă ai în casă echipamente electronice sensibile la variațiile de tensiune, unul digital ar fi mai potrivit. Avantaje are însă și cel insonorizat, pentru că e silențios. Cu toate astea, în ultima instanță, îți vei face treaba și cu un generator clasic.

  1.  Un extinctor eficient

Chiar dacă nu te gândești prea des la asta, în orice casă poate izbucni oricând un incendiu violent. Nici măcar nu trebuie să fie vina ta sau a familiei tale. De multe ori, focul poate fi cauzat de o defecțiune neprevazută la instalația  electrica sau la cea de gaz.  

De felul în care te pregătești pentru astfel de situații de criză poate depinde chiar supraviețuirea și sănătatea ta și a familiei. Nu uita, deci, că ar trebui să ai mereu în casă un extinctor eficient. Printre cele mai bune sunt modelele cu spumă. Acestea pot fi folosite și atunci când focul e alimentat de hârtie, textile sau material plastic, dar și când flăcările au cuprins produse inflamabile. Bune sunt și extinctoarele cu dioxid de carbon. Folosirea acestora din urmă necesită, însă, un instructaj prealabil, din cauză că dioxidul de carbon eliberat în incinte poate cauza asfixiere.  

  1.  O trusă de prim ajutor bine dotată

Statisticile realizate în Anglia au relevat faptul că zeci de mii de britanici ajung anual la spital în urma unor accidente casnice. Iar dacă în țara noastră cifrele sunt mai mici, asta e doar pentru că românul se duce mai greu la medic decât englezul. Una peste alta, trusa medicală bine dotată n-ar trebui să lipsească din nicio locuință.

Simplu fapt că ai în casă o sticla de spirt și câteva pansamente nu înseamnă că te-ai pregătit pentru orice. Trusa ta de prim ajutor pentru întreaga familie ar trebui să conțină, printre altele: foarfece, bandaj triunghiular pentru fracturi, o pătură mare care se folosește în caz de șoc termic, geluri pentru arsuri și chiar o mască de protecție pentru executarea manevrelor de respirație gură la gură.  

Ar mai putea fi util să ai în trusa de urgență a casei și: o pensetă pentru extragerea căpușelor, o pungă cu gel pentru terapie cald-rece și unguente calmante.

  1.  Un stoc pentru situații extreme și calamități

Dacă ai noroc, nu vei ajunge niciodată să folosești un astfel de kit de urgență. Cu toate astea, paza bună trece primejdia rea.

În eventualitatea producerii unui  cutremur, a unor alunecări de teren sau a unor inundații, ar trebui să ai în casă provizii. Agenția Federală pentru Managementul Situațiilor de Urgența din SUA spre exemplu le recomandă americanilor să aibă în casă rezerve de apă și mâncare neperisabilă pentru trei zile.   

Îți vor mai trebui și câteva unelte. Printre acestea se numără un cuțit care să taie bine, dar și o cheie franceza și un patent cu ajutorul cărora să poți închide alimentarea cu gaz sau apă, în caz de nevoie. Toate acestea ar trebui păstrate în același loc accesibil din casă. În cazul în care folosești ceva din acest stoc, asigură-te că îl refaci în cel mai scurt tip posibil.

Dacă nu te pregătești pentru situații de urgență, chiar și o simplă pană prelungită de curent ar fi suficientă ca să îți dea viața peste cap. Urmări grave ar putea avea și un banal accident casnic, mai ales dacă nu ai la îndemână instrumentele necesare pentru a interveni. Citește materialul de mai sus și află ce trebuie să ai în locuința ta ca să fii mereu pregătit pentru orice.

 

Sursă foto: Shutterstock

Distribuie articolul pe: