Paula Iulia Pestesan Paula Iulia Peşteşan, loc. Cenad, jud. Timiş Dragă redacţie, Vă scriu despre un arbust căţărător minunat, cu flori gen trompetă. Cu aproximativ cinci ani în urmă, bunica a cumpărat o plantă mică, atunci neştiind despre ce este vorba. Aflase doar că este un arbust căţărător, aşa că atunci l-a sădit lângă un vişin bătrân. Între timp am aflat că este vorba de Campsis radicans, care se mai numeşte popular şi floarea trompetă. Acest arbust îşi are originea în America, dar se simte ca acasă şi la noi. În ultimul timp se întâlneşte des în grădini. Poate ajunge în câţiva ani şi până la 12 metri înălţime. Îl poţi întinde după dorinţă. Are rădăcini aeriene cu care se prinde uşor de suporturi special amenajate şi ziduri. Are frunze de un verde închis şi lucioase, cu marginile zimţate. Floarea trompetă creşte foarte repede, de aceea chiar de la plantare trebuie să-i găseşti un loc unde să se întindă după voie. Iubeşte partea însorită a grădinii, dar se dezvoltă bina şi la semiumbră. Dar dacă vrei să aibă o înflorire bogată, să-i găseşti un loc unde cel puţin jumătate de zi planta să fie scăldată de razele soarelui. Cel mai bine creşte în pământ de grădină, dar acceptă orice fel de sol. Se udă rar. Produce foarte multe flori în formă de trompetă, a căror culoare variază de la galben la portocaliu sau roşu. Este o plantă invadatoare pentru că produce mulţi lăstari la rădăcină. Succes! Distribuie articolul pe: