Indiferent de ocupatie, cu totii ne-am lovit mai devreme sau mai tarziu de diverse probleme in casa pe care am incercat sa le reparam singuri. Fie ca am avut de montat niste piese de mobilier noi, am schimbat garnitura robinetilor sau am aplicat o lustra sau niste spoturi de lumina, sunt multe cazuri in care ne-am putem descurca si singuri, daca avem niste scule electrice potrivite. Ne-am gandit sa facem astazi o lista cu 5 scule despre care credem noi ca nu ar trebui sa lipseasca din locuinta dumneavoastra. Masina de gaurit Masina de gaurit sau “bormasina”, cum mai este cunoscuta, este perfecta pentru orice operatiune ati avea de gaurire. Fie ca vreti sa fixati un tablou, o polita sau un televizor pe perete, masina de gaurit este foarte usor de folosit de catre oricine. Nu trebuie sa investiti intr-o masina de gaurit profesionala pentru acasa, insa trebuie sa fiti foarte atenti la materialul in care vreti sa faceti gaurile. Pentru gaurirea in lemn si metal este suficienta o masina cu acumulator si mandrina, insa pentru gaurirea betonului aveti nevoie de o masina cu sistem de prindere SDS. De obicei, cei mai multi producatori specifica exact ce tip de gaurire este recomandat pentru fiecare bormasina. De asemenea, trebuie sa stiti exact ce tip de burghie aveti nevoie pentru fiecare gaurire. Masina de insurubat O masina de insurubat este esentiala in orice casa, evident pentru insurubarea suruburilor dar si pentru desurubarea lor, daca aceasta dispune si de un inversor de sens. Cu ajutorul unei masini de insurubat puteti monta foarte repede diverse piese de mobilier, puteti repara bunuri uzate, sau puteti demonta diverse aparate mult mai rapid decat cu o surubelnita clasica. Ideal ar fi sa cumparati o masina de insurubat de caltiate, care este cat de cat usoara si cu o dimensiune relativ redusa, astfel incat sa va fie foarte usor sa o folositi atunci cand va fi nevoie. Polizorul unghiular Polizorul unghiular, sau flex-ul, cum mai este cunoscut, este o unealta care se poate folosi in foarte multe aplicatii in casa ta. Se poate utiliza pentru taierea diverselor materiale, dar si pentru slefuirea, finisarea sau polizarea metalelor sau a unor suprafete. Flexul este una dintre cele mai puternice scule electrice de mana, dar este si destul de periculos, de aceea trebuie sa consultati manualul si instructiunile de siguranta inainte de a-l folosi. In functie de modul in care folositi polizorul unghiular, acesta se poate accesoriza cu discuri diamantate (pentru taieri in diverse materiale), discuri abrazive (pentru debitarea si debavurarea unori metale), discuri cu sarma (pentru curatarea ruginii sau a petelor de vopsea) si discurile de slefuit (pentru diverse finisari). Rindeaua electrica Rindeaua electrica este foarte utila atunci cand vreti sa prelucrati suprafete de lemn. Este perfecta pentru netezirea lemnului, corectarea marginilor sau finisarea lui, si de ce nu, puteti chiar sa construiti o serie de accesorii pentru casa si gradina cu ajutorul acesteia. Nu trebuie sa fiti tamplari pentru a putea finisa anumite obiecte din jurul casei. Iar spre deosebire de rindeaua manuala, rindeaua electrica va va ajuta sa faceti totul mult mai rapid si fara prea mult efort. Suflantele cu aer cald Suflantele sau pistoalele cu aer cald produc si elibereaza un flux de aer la temperaturi foarte mari care va poate ajuta la diverse aplicatii prin gospodarie. De exemplu, daca vreti sa indoiti niste tevi din PVC, sa uscati lacurile sau vopseaua imediat dupa aplicare, sau sa dezghetati niste tevi inghetate, un pistol cu aer cald o sa fie foarte folositor. De asemenea, cu ajutorul aerului foarte cald puteti sa desurubati suruburile ruginite, puteti indeparta vopseaua veche sau puteti modifica diverse obiecte care au un punct de topire scazut. Distribuie articolul pe: